Fostul director a Nuclearelectrica SA Pompiliu Budulan este urmărit penal de procurorii DNA Ploieşti sub control judiciar pentru luare de mită, acesta fiind acuzat că a primit de la reprezentanţii unor firme de software aproape trei milioane de euro în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în perioada 2009-2010, inculpatul Pompiliu Budulan, în calitate de director general al SN Nuclearelectrica SA, a pretins, pentru sine şi pentru formaţiunea politică aflată la guvernare, de la reprezentanţii a două firme de software un procent de 10% din valoarea facturilor emise către societatea naţională pentru serviciile prestate, din care a primit, în perioada iunie 2009 - decembrie 2011, suma totală de 6.492.589,16 lei (echivalentul a 1.536.743,86 euro), dar şi un procent de 10% din valoarea a două contracte, din care a primit, în perioada 2010 - decembrie 2011, suma totală de 5.213.282 lei (echivalentul a 1.250.188 euro).
"Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi de inculpat în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu ce vizau atribuirea şi derularea în bune condiţii a contractelor încheiate de cele două firme cu societatea pe care o conducea", arată sursa citată.
DNA a dat lovitura: fost director în Nuclearelectrica, mită de 3 milioane de euro
Explorează subiectul
Articole Similare

97
Frigul pune din nou stăpânire pe țară - A fost emis cod galben de viscol
97

626
Se adeverește cel mai negru coșmar pentru Donald Trump: „Rusia își întărește arsenalul nuclear în Arctica. Amintește de epoca Războiului Rece”
626

728
Cristian Tudor Popescu nu este impresionat după ce Nicușor Dan a anunțat că merge la Consiliul pentru Pace al lui Trump: 'România la clasa a doua'
728

2.563
FOTO Imagine virală cu un fost ministru! Elena Udrea: La câți șerpi “am ținut la sân”, cu acesta a fost o joacă!
2.563

3.331
VIDEO Adio centralelor de apartament: a apărut un combustibil care va revoluționa sistemul de încălzire actual
3.331

1.021
VIDEO Împușcături pe un drum din Ialomița! Un adolescent la volan, fugărit în trafic de polițiști
1.021

4.019
Ponta, mesaj politic acid după anunțul lui Nicușor Dan: „E primul semn că fuge sub escorta soroșistă”
4.019

1.719
INS anunță că inflația rămâne aproape de 10%. Viața tot mai scumpă în 2026: românii plătesc cu 60% mai mult la curent și cu 25% mai mult la cafea
1.719

1.368
Israelul își consolidează controlul asupra Cisiordaniei/ Este o anexare de facto
1.368

1.935
Doliu în ortodoxia românească. Arhimandritul Climent Haralamb a murit la 102 ani. Când are loc înmormântarea
1.935

3.827
Nu scăpăm așa ușor de iarnă - Se anunță ninsori până în aprilie: când va ninge ultima oară în orașul tău
3.827

6.015
VIDEO Declarația surprinzătoare a fostului președinte Obama despre extratereștrii: Sunt reali
6.015

2.426
Paradox pe piața auto - Românii cumpără mai multe mașini Dacia din import decât cele noi / Electricele urcă, dar diesel rămâne rege
2.426

















Comentează