Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA a extins ancheta: Consilierul din Ministerul Dezvoltării, cercetat şi pentru trafic de influenţă. Un om de afaceri, plasat sub control judiciar

Sigla DNA

DNA anunţă, joi, extinderea urmăririi penale faţă de Viorel Dinu, consilierul din cadrul Ministerului Dezvoltării reţinut în cursul zilei de miercuri. Acesta este cercetat în prezent şi pentru trafic de influenţă.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea acţiunii penale faţă de  inculpatul DINU VIOREL, consilier evaluare - examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Serviciul Corp Control, şi pentru aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă”, a transmis, joi, DNA.

Procurorii precizează că, în aceeaşi cauză, s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi control judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de un om de afaceri, pentru infracţiunea  de dare de mită.

”În luna iunie 2021,  inculpatul Dinu Viorel, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi ar fi primit suma de 50.000 lei, prin intermediar, de la omul de afaceri, susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi ar fi promis că îi va determina pe aceştia să  admită o contestaţie formulată de firma la care omul de afaceri era director executiv, ca urmare a excluderii de la o licitaţie la care firma participase, contestaţie care a fost admisă”, a transmis DNA.

Consilierul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a magistraţilor Tribunalului Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.