DNA a mai reținut un personaj pentru trafic de influență: Mai mulți judecători sunt implicați

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-02-2016

Actualizat: 25-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 25.02.2016, a inculpatului CIPU ANDREAN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Citește și: O femeie s-a dezbrăcat în tramvaiul din București / VIDEO

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iulie – octombrie 2012, inculpatul Cipu Andrean a pretins de la patru persoane (martori denunțători) suma de 50.000 euro, din care a primit, la data de 6 octombrie 2012, suma de 30.000 euro.

Citește și: DEZVĂLUIRI despre cauzele prăbușirii Simonei Halep! Fost antrenor: ”Îi stă capul la măritiș”

În schimbul acestei sume de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra magistraților învestiți cu soluționarea dosarelor penale în care o rudă a martorilor denunțători era cercetată în stare de arest preventiv și a promis că-i va determina să dispună cercetarea persoanei respective în stare de libertate.

Inculpatului Cipu Andrean i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 25 februarie 2016, inculpatul Cipu Andrean urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citește și: Țara în care combustibilul e gratuit

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri