Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 a trimis la DNA dosarul privind neregulile descoperite de Corpul de control al ministrului Sănătăţii la Secţia de Arşi a Spitalului Floreasca.
Iniţial, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 au dispus, în luna mai, începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, însă şi-au declinat apoi competenţa în favoarea DNA.
Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări a Guvernului, după ce Corpul de control al ministrului Sănătăţii a descoperit mai multe nereguli în funcţionarea Unităţii de îngrijire a arşilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.
"În urma controlului, au fost dispuse următoarele: informarea Curţii de Conturi a României pentru deficienţele consemnate în raportul de control; sesizarea ANAP pentru posibile nerespectări ale prevederilor legale referitoare la întocmirea documentaţiei de atribuire a contractului de achiziţie aparatură medicală pentru Unitatea de îngrijire a arşilor gravi şi sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti, pentru posibile fapte de natură penală, având în vedere întocmirea nereală a procesului verbal de punere în funcţiune a Barocamerei şi plata contravalorii acesteia către furnizorul SC Gemedica SRL", preciza pe 25 mai Guvernul.
Conform Executivului, în urma informaţiilor contradictorii furnizate de conducerea Spitalului de Urgenţă Floreasca în ultimele şase luni şi la solicitarea Corpului de control al premierului, Corpul de control al ministrului Sănătăţii a efectuat, în perioada 26 - 29 aprilie, o verificare la nivelul acestei unităţi medicale.
"Concluziile acestui control sunt că Unitatea de îngrijire a arşilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgenţă (Floreasca) nu este încă funcţională, în ciuda celor declarate de conducerile anterioare ale spitalului şi a inaugurărilor oficiale efectuate în ultimele luni", mai spunea Guvernul.
Astfel, cu ocazia vizitei efectuate în timpul controlului la Unitatea de îngrijire a arşilor gravi, în prezenţa managerului spitalului, comisia de control a constatat că personalul medical angajat nu era prezent în totalitate, unii dintre salariaţi fiind angajaţi în activitatea altor secţii (chirurgie plastică, ATI) şi că nu era prevăzută o evacuare în caz de incendiu.
De asemenea, comisia de control a constatat că lipsesc procedurile de acces în cazul pacientului ars grav, precum şi procedurile şi protocoalele de tratament.
Comisia a mai constatat că sala de operaţie a Unităţii de îngrijire a arşilor gravi este complet dotată şi funcţională, că barocamera nu este montată, nefiind funcţională, în timp ce instalaţia de aer condiţionat nu funcţionează corespunzător, neexistând o temperatură ambientală optimă pentru tratarea unui pacient ars grav.
Totodată, s-a constatat că rezervele de un pat, în număr de şase, sunt dotate corespunzător unei bune funcţionări a unităţii, dar nu au fost folosite până la data controlului pentru internarea şi tratarea pacienţilor arşi. Saloanele din afara Unităţii de îngrijire a arşilor gravi erau folosite ca depozite pentru diferite materiale medicale, drept pentru care s-a dispus de către managerul spitalului, la solicitarea comisiei de control, inventarierea acestora, crearea plusurilor de inventar în condiţii legale şi depozitarea lor în magazia unităţii sanitare.
Din verificarea efectuată de către comisia de control privind funcţionarea aparaturii medicale, s-a constatat că Barocamera nu este funcţională şi nici instalată, cu toate că exista proces verbal de recepţie a acesteia şi proces verbal de punere în funcţiune şi de instruire a personalului medical pentru utilizarea aparaturii. În plus, barocamera a fost deja achitată, pe baza presupusei puneri în funcţiune, preciza Executivul.
DNA ajunge la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

139
Secretul satelitului chinez - Cum au lovit iranienii bazele americane din Orientul Mijlociu
139

38
Affidea Hospitals ”Sfântul sava cel Sfințit” – unul dintre puținele centre de îngrijiri paliative din România, la standarde internaționale
38

895
Fost viceprimar al Aradului, condamnat pentru fraudarea fondurilor europene, a scăpat de pușcărie: Decizia instanței
895

1.509
Adevărata problemă pentru Donald Trump: Blocada maritimă din Iran lovește puternic în China și în India
1.509

3.430
La Washington, România dă o lovitură de proporții: Finanțare pentru mega proiectele care transformă țara noastră în lider regional al energiei
3.430

1.256
Salvarea nu vine dacă circuli în spatele ambulanțelor ca să scapi de trafic: Legea sancționează încălcarea regulilor de circulație
1.256

2.977
Donald Trump continuă disputa cu Papa Leon: Poate îi spune cineva Papei
2.977

4.167
Liderul Chinei vorbește despre o resetare a ordinii mondiale ”cum se întâmplă o dată la un secol”
4.167

1.889
Regele Charles pregătește o vizită istorică în SUA, dar momentul naște controverse uriașe: Se va întâlni cu Donald Trump, cel care este fascinat de familia regală britanică
1.889

10.492
Amenzi de mii de lei pentru românii care stau la curte. Primăriile fac controale
10.492

1.192
Kremlinul nu-și uită aliatul - Serghei Lavrov apără cauza Iranului la Beijing
1.192

2.341
Procurorii olandezi cer pedepse uriașe pentru hoții care au furat Coiful de la Coțofenești: Este un caz de natură excepțională!
2.341

3.975
Bubuie o criză de proporții în Europa: Deja se simt primele efecte ale unei penurii sistemice de combustibil pentru avioane
3.975
















Comentează