Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA intră în Ministerul Sănătății

Radu Pop
DNA

Fostul director al Corpului de control al ministrului Sănătăţii, Constantin Dina, este urmărit penal de DNA, fiind suspectat că i-ar fi dat unui candidat la concursul pentru funcţia de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control o parte dintre subiectele pentru proba scrisă. Interviul nu a mai avut loc din cauza intervenţiei procurorilor.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Constantin Dina, la data faptei director al Corpului de Control al Ministrului din cadrul Ministerului Sănătăţii şi preşedinte al unei comisii de concurs, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

"În perioada februarie – 6 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătăţii, inculpatul Dina Constantin, în calităţile menţionate mai sus, ar fi transmis în mod nelegal unuia dintre candidaţi o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă. Acţionând în această manieră, inculpatul ar fi facilitat obţinerea de către candidatul favorizat în maniera de mai sus a unui punctaj care i-ar fi permis să promoveze proba respectivă", a arătat, luni, DNA.

Proba interviului nu a mai avut loc din cauza intervenţiei procurorilor anticorupţie.

Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.