DNA intră puternic pe interceptări ambientale în teritoriu

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 01-10-2020

Actualizat: 01-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Structura DNA specializată cu supravegherile tehnice în procesele penale se va extinde cu 90 de ofițeri și agenți de poliție judiciară, potrivit unei hotărâri de Guvern aflată în dezbatere la Palatul Victoria. Jumătate vor ajunge în serviciile teritoriale ale DNA unde ar exista, susține Executivul, un „acut deficit de personal” pentru monitorizarea în timp real a comunicațiilor, supravegheri operative și înregistrări ambientale în spații publice sau private.

După decizia CCR 51/2016 în urma căreia SRI nu mai poate efectua interceptări pentru DNA, punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal se realizează exclusiv de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciul Tehnic al DNA.

În prezent, DNA funcționează cu un număr de 260 de posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară. „Acest număr de posturi este insuficient în vederea realizării atribuțiilor specifice activității de supraveghere tehnică (gestionarea infrastructurii tehnice suplimentare, monitorizarea în timp real a comunicațiilor interceptate, supravegheri operative și înregistrări ambientale în spații publice sau private)”, spune Guvernul Orban.

„În plus, luând în considerare activitatea specifică de urmărire penală în cauzele de corupție și bunele practici la nivel european se remarcă necesitatea efectuării unor analize operative aprofundate de volume mari de date, prin utilizarea unor aplicații software specializate, însă resursa umană disponibilă pentru îndeplinirea acestor activități este în mod semnificativ limitată. De aceea, este necesară recrutarea de ofițeri de poliție judiciară cu o pregătire specializată în analiza datelor, iar din cele 90 de posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară pentru care se solicită suplimentarea, jumătate din acestea sunt destinate serviciilor teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție care se confruntă cu un acut deficit de personal în această privință”, se mai arată în proiectul guvernamental.

Executivul precizează că la 1 septembrie, DNA avea de soluționat 5.279 de dosare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri