Potrivit surselor judiciare, procurorii și ofițerii DNA Militar au finalizat, joi după-amiază, perchezițiile desfășurate la locuința și biroul generalului Florentina Ioniță-Radu, comandantul Spitalului Militar Central „Carol Davila” din București. După ore de verificări, anchetatorii au plecat cu saci și sacoșe pline de documente ridicate ca probe în dosarul privind sporurile și pontajele nelegale.
În următoarele ore, Ioniță-Radu și alți suspecți vor fi aduși la audieri la sediul DNA Militar, unde se vor stabili măsurile procedurale. Surse afirmă că generalul ar fi semnat documente „peste ministrul Apărării”, în baza cărora ar fi fost plătite sume consistente din bugetul Armatei.
Potrivit sursele judiciare, procurorii și ofițerii DNA Militar au finalizat, în jurul orei 15.30, perchezițiile desfășurate la domiciliul generalului Florentina Ioniță-Radu, comandantul Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila” din București. După această etapă, anchetatorii au continuat cercetările la sediul spitalului, de unde au fost ridicate saci și sacoșe întregi cu documente, transportate ulterior la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Secția Militară.
Urmează audieri-maraton la DNA Militar
Conform acelorași surse, toate materialele ridicate urmează să fie analizate în următoarele ore, iar generalul Florentina Ioniță-Radu și ceilalți suspecți din dosar vor fi aduși la audieri la sediul DNA Militar. Procurorii urmează să stabilească măsurile procedurale care se impun, inclusiv posibile rețineri sau control judiciar.
Surse judiciare afirmă că Florentina Ioniță-Radu ar fi avut un rol central în semnarea unor documente presupus nelegale privind acordarea de sporuri și plăți suplimentare pentru activități din cadrul unor proiecte europene. În unele cazuri, ar fi semnat peste ministrul Apărării sau șeful Statului Major al Armatei, atribuindu-și nelegal competențe pentru a valida plăți consistente către ea și alți 17 subalterni.
Potrivit informațiilor obținute de autorul materialului, sporurile și sumele obținute prin aceste pontaje ar fi fost plătite din bugetul național, nu din fonduri europene, ceea ce explică de ce dosarul este instrumentat de DNA Militar, și nu de Parchetul European (EPPO).
Context – DNA confirmă perchezițiile
Direcția Națională Anticorupție a anunțat joi dimineață că 19 percheziții au fost efectuate în București și județul Ilfov, dintre care una la sediul unei instituții publice – Spitalul Militar Central – și restul la domiciliile unor cadre medicale militare.
Faptele cercetate vizează infracțiuni asimilate celor de corupție – abuz în serviciu, complicitate la abuz și uzurpare de calități oficiale –, presupus comise în perioada 2020–2023.
DNA precizează că, „atunci când împrejurările vor permite, vor fi oferite detalii suplimentare”.
Cine este Florentina Ioniță-Radu
Generalul maior medic conf. univ. dr. Florentina Ioniță-Radu este prima femeie general din Armata Română și conduce Spitalul Militar Central „Carol Davila”. Surse militare o descriu drept o apropiată a generalului Cătălin Zisu, aflat și el sub investigația DNA într-un alt dosar privind lucrări neconforme la Cimitirul Ghencea, unde procurorii au descoperit zeci de ceasuri de lux și sute de tablouri.
Comentează