Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA, noi acuzaţii la adresa ginerelui lui Băsescu

radu pricop

Avocatul Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, s-a prezentat miercuri la sediul DNA, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă că au extins urmărirea penală pe numele lui. Acesta era deja cercetat penal pentru complicitate la şantaj, în dosarul în care Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova este acuzat că i-a cerut unui om de afaceri 4 milioane de euro pentru a-şi retrage o plângere de la DIICOT.

OFICIAL DNA: Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea efectuarea urmăririi penale față de inculpatul PRICOP RADU PETRU, avocat în cadrul Baroului București, (cercetat sub control judiciar), cu privire la săvârşirea infracțiunii de instigare la infracţiunea de fals în declaraţii.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2014 - martie 2015, inculpatul Pricop Radu Petru, în contextul unor discuţii, i-a oferit inculpatului Lucinschi Sergiu ca soluţie pentru obţinerea unei sume de 2.000.000 euro de la un om de afaceri, încheierea cu acesta din urmă a unui contract de împrumut.

Concret, inculpatul Lucinschi Sergiu trebuia să declare, în mod nereal, în faţa notarului public că, în perioada 2008-2010, ar fi dat omului de afaceri suma respectivă, cu titlu de împrumut.

Prin această conduită, inculpatul Pricop Radu Petru l-a instigat pe celălalt inculpat să comită infracţiunea de fals în declaraţii, consumată la 17 martie 2015, cu ocazia încheierii contractului respectiv.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului Pricop Radu Petru i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art.307 Cod de procedură penală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.