DNA, primele precizări după descinderile la Robert Negoiță: ce suspiciuni există în dosar

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 05-02-2026 10:02

Actualizat: 05-02-2026 10:05

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii DNA fac în această dimineață mai multe percheziții, care îl vizează pe Robert Negoiță, potrivit unor surse (detalii aici). DNA susține într-un comunicat transmis în urmă cu puțin timp că sunt luate în considerare mai multe străzi asfaltate fără documente legale.

Ce spun cei de la DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2017–2025, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție. Faptele investigate ar fi fost comise de funcționari publici, cu sprijinul unor complici și vizează lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3 al municipiului București, ce ar fi fost realizate fără documente legale. În cursul zilei de 5 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis DNA.

Context

Primăria Sectorului 3 și biroului primarului Sorin Robert Negoiță au fost luate cu asalt de ofițeri și procurori DNA de la primele ore ale dimineții, ele fiind percheziționate în cadrul unui dosar de abuz în serviciu legat de modul de construire a unui drum public de aproximativ un kilometru în interesul familiei edilului, potrivit unor surse.

Perchezițiile ar avea loc în sediul primăriei, în cabinetul primarului Sorin Robert Negoiță dar și la domiciliul acestuia.

Sursele citate arată că drumul cu pricina ar fi fost construit din bani publici pe un teren ce ar aparține fratelui primarului Sorin Robert Negoiță, Ionuț Negoiță, iar interesul vădit a fost acela de a suplimenta un proiect imobiliar personal al familiei edilului - detalii pe larg, aici.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri