DNA se opune eliberării condiţionate din închisoare a lui Gheorghe Popescu, fostul căpitan al naţionalei, care execută la Penitenciarul Jilava o pedeapsă de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor din fotbal.
Un procuror de la DNA a declarat luni la Judecătoria Sectorului 4 că la dosar nu există dovezile în baza cărora Comisia din Penitenciarul Jilava a făcut caracterizările în cazul lui Gheorghe Popescu şi nici dacă au caracter ştiinţific cărţile scrise de acesta în închisoare.
De altfel, procurorul a solicitat amânarea procesului în care Gheorghe Popescu solicită eliberarea condiţionată, pentru a fi verificate cărţile scrise de acesta, deoarece la dosar nu sunt enumerate nici măcar titlurile.
Cererea DNA a fost respinsă de judecător, pe motiv că nu poate stabili dacă o lucrare este ştiinţifică sau nu.
La dosarul trimis în instanţă, Comisia de la Penitenciarul Jilava arată că Gheorghe Popescu are o condamnare de 1.137 de zile, din care a executat efectiv 570 de zile, la care se adaugă 211 zile calculate ca urmare a muncii prestate în detenţie, astfel încât el a îndeplinit fracţia de 2/3 din pedeapsă necesară pentru eliberarea condiţionată.
În caracterizarea de la dosar se mai arată faptul că Gheorghe Popescu a elaborat şi publicat patru lucrări ştiinţifice, în perioada septembrie 2014 - martie 2015, însă nu sunt amintite şi titlurile acestor cărţi.
Tot la caracterizare se precizează că Gheorghe Popescu a participat la Penitenciarele din Jilava şi Rahova la mai multe activităţi artistice, educative şi religioase, respectiv concursuri tematice, dezbateri, redactare reviste, cenacluri literare, modulele: "Iniţiere IT", "Marii imperii", "Educaţie economică", "Literatură română", dar şi programe: "Educaţie prin sport", "Cuvântul care zideşte", "Lăudaţi pe Domnul", Programul "Biserica Ortodoxă Română", "Forţă şi culturism".
"Am respectat decizia instanţei, doresc să fiu folositor societăţii şi să fiu alături de familia mea", a declarat Gheorghe Popescu în sala de judecată.
La proces a asistat şi fostul arbitru Ion Crăciunescu, care a venit pentru a-l susţine pe Gheorghe Popescu.
Judecătoria Sectorului 4 a rămas luni în pronunţare pe cererea de eliberare condiţionată din închisoare a lui Gheorghe Popescu, fostul căpitan al naţionalei.
Pe 4 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Gheorghe Popescu în dosarul transferurilor din fotbal la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani, el având şi interdicţia de a fi reprezentant al unui club de fotbal pe durata unui an după ce va fi eliberat din penitenciar.
Acuzaţiile la adresa lui Gheorghe Popescu se referă la nedeclararea unor sume de bani în legătură cu transferurile fotbaliştilor Lucian Sânmărtean (de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos, Grecia) şi Florin Bratu (de la Rapid la Galatasara, Turcia).
Gheorghe Popescu a fost obligat atunci de instanţă să plătească la ANAF, în solidar cu Jean Pădureanu, Ioan şi Victor Becali, suma de 328.440 lei în contul transferului fotbalistului Lucian Sânmărtean şi 2,2 milioane lei, în solidar cu George Copos şi Ioan Becali, în legătură cu transferul lui Florin Bratu.
De altfel, judecătorii au dispus şi confiscarea de la Gheorghe Popescu a sumelor de 75.000 de dolari şi un milion de dolari, din care a fost scăzută suma de 1.330.000 lei, plătită de acesta cu titlu de impozit pentru transferul fotbalistului Florin Bratu.
Până în prezent, alţi doi condamnaţi din acest dosar au fost eliberaţi condiţionat din închisoare - Jean Pădureanu şi George Copos, informează Agerpres.
DNA se opune eliberării lui Gică Popescu. Contraargumentele fostului fotbalist
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

131
O companie de transport alternativ, prezentă și în România, se confruntă cu un al doilea proces pentru agresiune sexuală
131

383
Horoscopul zilei de 16 aprilie 2026. Leii simt nevoia de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
383

41
Intervenție de urgență a Jandarmeriei Montane: turiști căzuți cu ATV-ul într-un pârâu
41

2.640
'Credeam că este o divinitate' - După ani de 'jurământ', o tânără din Argentina dezvăluie ce a trăit alături de 'Guru' Bivolaru
2.640

2.033
Ministrul Educației, gafă de „nota 4”: a greșit de două ori pragul de promovare la Bacalaureat
2.033

144
Starețul Mănăstirii Xenofont din Sfântul Munte Athos, înainte de aducerea Cinstitului Cap al Sf. Gheorghe la Mănăstirea Pantocrator: 'Când sărutăm cu evlavie sfintele moaște, sărutăm Preasfântul Trup al lui Hristos Cel Înviat'
144

7.478
VIDEO UPDATE Incendiu devastator în Constanța: Arde un bloc întreg. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
7.478

34
Intervenţie pentru salvarea unei persoane care s-a răsturnat cu ATV-ul într-o zonă greu accesibilă a Munţilor Şureanu
34

38
De miercuri, elevii revin la clase pentru ultimul modul de învăţare din acest an şcolar
38

60
Biciclist accidentat grav de un motociclist, după ce a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului
60

5.678
Un proiect fără precedent: BNR începe să bată la ușile românilor pentru a afla, în detaliu, situația financiară a gospodăriilor
5.678

91
Job-urile de curățenie la domiciliu sunt la mare căutare
91

99
Românii care pleacă în Germania, avertizați de MAE: zboruri anulate și întârzieri majore
99
















Comentează