Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doar 23 de spitale din cele 147 evaluate îndeplinesc condiţiile de acreditare la nivel internațional

SUUB
Spitalul Universitar Bucuresti

23 de spitale din cele 147 evaluate, până în prezent, îndeplinesc condiţiile de acreditare la nivel internațional, anunţă Autoritatea Naţională de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), precizând că 18 dintre acestea nu îndeplinesc condiţiile necesare informează mediafax.

“Numai 23 de spitale din cele 147 evaluate, până în prezent, în conformitate cu aceste standarde îndeplinesc condițiile de acreditare. Un număr de 106 din cele 147 evaluate îndeplinesc numai parțial condițiile de acreditare și se află în supravegherea A.N.M.C.S. pentru 12 luni, perioadă în care organismele responsabile (Ministerul Sănătății, unitățile administrativ teritoriale, etc.) trebuie să se implice și să le sprijine în scopul creșterii nivelului de conformitate”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de Autoritatea Naţională de Management a Calităţii în Sănătate.

Sursa citată mai precizează că 18 dintre spitalele evaluate nu îndeplinesc condițiile de acreditare. Dintre acestea, numai pentru 47 de spitale, procesul de acreditare a fost finalizat prin hotărârea Colegiului Director, iar situația acestora a fost publicată în Monitorul Oficial.

“Potrivit legii calitatea serviciilor de sănătate furnizate de către unităţile sanitare ar trebui verificată pe baza standardelor de acreditare de către structurile de control al calităţii serviciilor de sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al direcţiilor de sănătate publică”, se mai arată în comunicat.

Până la această dată, în cadrul ANMCS nu s-a înregistrat, din partea Ministerului Sănătății sau vreunei alte structuri, nicio sesizare referitoare la neconformități care ar putea conduce la retragerea acreditării.

“Probabil că, în cadrul Ministerului Sănătății, cineva cu responsabilități în domeniu nu cunoaște prevederile legii sau, deliberat, a decis nerespectarea acestora”, mai spune sursa citată.

Unitățile sanitare funcționează în baza autorizației sanitare de funcționare eliberată de Direcțiile de Sănătate Publică și nu în baza certificatului de acreditare. ANMCS a semnalat de mai multe ori deficiențele în eliberarea autorizațiilor sanitare de funcționare și a solicitat îndreptarea acestora.

În prezent, spitalele funcționează, în continuare, cu planuri de conformare la autorizațiile sanitare de funcționare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.