Doar 5,6% din numărul total de 620 de persoane testate pentru identificarea noului coronavirus în judeţul Tulcea au fost confirmate ca fiind purtătoare a acestuia, se arată într-un comunicat de presă remis joi de Instituţia Prefectului - Judeţul Tulcea.
De la începutul pandemiei de coronavirus, au fost testate 620 de persoane, iar dintre acestea 73 au fost testate în cursul zilei de miercuri.
"Din cele 620 de persoane testate până în prezent au fost confirmate 35 de persoane care au şi fost internate pentru a primi tratament. Nu a fost înregistrat nici un deces, 23 de persoane sunt încă internate în spitalele din judeţele Tulcea şi Constanţa, iar 12 persoane au fost declarate vindecate şi au fost externate", menţioneazăn sursa citată.
Prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Iordan, a declarat pentru AGERPRES că deocamdată există toate kiturile necesare continuării testelor pentru noul coronavirus.
"Nu există pericolul de a rămâne fără teste. Conform metodologiei aprobate de Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică face teste în cadrul anchetelor epidemiologice, Ambulanţa şi Spitalul Judeţean de Urgenţă fac de asemenea teste personalului şi pacienţilor, precum şi angajaţilor centrelor de asistenţă persoane vârstnice", a precizat prefectul Iordan.
Până joi dimineaţa, în judeţ, 478 de persoane se aflau în izolare voluntară la domiciliu, iar 104 persoane se aflau în carantină.
De la începutul stării de urgenţă, poliţiştii şi jandarmii tulceni au aplicat 3.239 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 9.110.664 lei persoanelor care nu au respectat măsurile impuse de autorităţilor pentru limitarea efectelor pandemiei de coronavirus.
Doar 5,6% din testele efectuate în judeţul Tulcea, pozitive pentru noul coronavirus
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

687
Demarează cel mai mare proiect la Aeroportul ”Henri Coandă”: România intră cu adevărat în epoca modernă a transportului aerian
687

27
Simulare Bacalaureat – Datele Ministerului Educației după proba la alegere a profilului
27

1.226
Bianca Drăgușanu le face praf pe femeile care își pozează gențile de firmă sau fake: Traumatizate de sărăcie
1.226

5.093
BREAKING | ÎCCJ a suspendat comitetul lui Bolojan pentru legile justiției: „Posibil exces de putere”
5.093

104
Obiceiul ieftin care cucerește România: covrigii, „soluția rapidă” ce poate afecta grav sănătatea
104

3.137
Înalta Curte refuză să tranșeze miza pensiilor militare: Judecătorii spun că întrebarea a fost pusă greșit | DOCUMENT
3.137

2.152
Liderul BNS desființează măsurile Guvernului Bolojan pe carburanți: 'Soluții subțiri'. Ce i-a reproșat lui Sorin Grindeanu în cadrul întâlnirii
2.152

94
Patru bărbaţi, reţinuţi după ce au braconat animale sălbatice în valoare de peste 250.000 de lei
94

6.044
Trebuie să fii realmente prost ca să...
6.044

2.214
Avertisment dur: „Se poate ajunge la haos și piață neagră” – transportatorii cer măsuri urgente pentru motorină
2.214

5.438
CCR a spulberat legea care schimba regulile pentru locurile de veci și terenurile miniere: Judecătorii au găsit o problemă gravă în Parlament | DOCUMENT
5.438

96
Camion răsturnat pe A1, trafic blocat: Șoferul a rămas încarcerat
96

75
Revoluție digitală în agricultură: MADR lansează proiectul RACER
75
















Comentează