Doctorița I.S. care a dat-o în judecată pe Andreea Esca și a încercat să ucidă un agent de circulație a pierdut definitiv toate procesele.
Doctorița a terorizat-o pe cunoscuta prezentatoare timp de aproape 10 ani cu procesele. A mai avut unul și cu Poliția Română, dar și cu o firmă de curierat de la care a cerut despăgubii. În cel cu polițiștii, doctorița spera că va scăpa de o amendă.
Nu a avut însă câștig de cauză în niciun dosar, iar acum este obligată să plătească cheltuieli de judecată.
Doctorița I.S. a primit și o amendă din partea instanței, motivul fiind că ar fi deschis cu rea-credință un proces.
„Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare. Dispune amendarea contestatoarei cu suma de 500 lei. Definitivă în ceea ce priveşte contestaţia în anulare”.
Amenda este de 500 de lei, iar cheltuieli de judecată de peste 18.000 de lei în dosarul cu Andreea Esca, potrivit spynews.ro.
Sandalul cu prezentatoarea a pornit în 2013, atunci când aceasta a prezentat o știre în care se relata faptul că doctorița I.S. a fost arestată. Doctorița, la volanul mașinii sale a fost oprită în trafic de polițiști. Nu a vrut să oprească, a acroșat un polițist, iar apoi a accelerat. Cursa s-a finalizat la intrare în București. Pe A3 a circulat cu peste 190 de km/h. Nu a avut farurile aprinse și a mers pe contrasens în timp ce era urmărită de poliție.
A fost reținută și încarcerată în Arestul de la Câmpina, daar apoi a fost mutată la spitalul Penitenciarului Jilava. După 90 de zile petrecute în arest, procurorii au renunţat la urmărirea penală, pe motiv că inculpata nu avea discernământ.
A fost însă obligată să urmeze un tratament recomandat de medicii psihiatri.
Comentează