DOCUMENT Cum a câștigat Traian Băsescu 17.000 de euro dintr-o semnătură

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 07-07-2014

Actualizat: 07-07-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Nu doar că a scăpat de demiterea din funcția de președinte, dar șeful statului a reușit performanța de a strânge ceva avere.

Potrivit ultimei declarații de avere de pe site-ul președinției, Băsescu a investit ceea ce a câștigat în ceasuri, tablouri și bijuterii. În total, vreo 17.000 de euro.


Dacă în declarația de anul trecut, Băsescu avea bijuterii în valoare de 20.000 de euro, ceasuri de 35.000 de euro și o colecție de tablouri în valoare de 17.000 de euro, acum, averea președintelui a sporit.

avere 1

Astfel, Băsescu a investit 5.000 de euro în bijuterii. În colecția de ceasuri a mai băgat 10.000 de euro. Pentru că este un iubitor de frumos și de artă, președintele a cumpărat tablouri de 2.000 de euro.

avere 2

Desigur, averea ar fi putut crește și fără ca președintele să cumpere ceva. Asta, pentru că valoarea gramului de aur a crescut față de perioada similară, iar operele de artă au un preț fluctuant.

Însă, dacă în declarația de avere de anul trecut perioada cuprinsă era până în anul 1989, la bijuterii și ceasuri, și 2000 la colecția de tablouri, acum șeful statului a operat modificări și a schimbat anii, trecând 2014 la toate rubricile.

Din salariul de președinte, Băsescu a câștigat 77.960 de lei, adică un pic peste 17.000 de euro. Asta ar însemna că tot ceea ce a câștigat, Băsescu a investit în artă.

Depozitele bancare sunt și ele trecute în declarația de avere.

avere 3

 
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri