DOCUMENT din CEx PSD: penalități de 100 de milioane pe an pentru autostrada București-Brașov

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 01-09-2018

Actualizat: 01-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un document discutat sâmbără în ședința PSD de la Neptun arată că termenul de execuție pentru autostrada București-Brașov este de patru ani, iar în cazul întârzierilor penalitățile se ridică la 100 de milioane pe an, scrie Mediafax.

"Operare București- Ploiești. Construcție + operare Ploiești - Brașov. Termen de execuție 4 ani. 100 mil. euro bonus pentru fiecare an de recepție a lucrării în avans. 100 mil. euro penalități pentru fiecare an de întârziere. Conexiunea capitalei cu Transilvania prin traversarea Carpaților. Locuri de muncă atât pe durata lucrărilor de execuţie, cât şi după intrarea în operare. Eficientizarea traficului, reducerea poluării, reducerea consumului de combustibil, reducerea timpului, creşterea siguranţei în transportul de călători şi mărfuri. Creșterea numărului de turiști și a investițiilor", se arată în documentul PSD.

Autostrada spre munte a fost promisă, după 1990, de către toate Guvernele. Până acum nu s-a realizat.

O altă autostradă la care se face referire în document este cea a Sudului.

„Autostrada Sudului” (550 km), asigură conexiunea între Bucureşti şi graniţele de sud cu Bulgaria (prin trecerea peste podul de la Calafat), respectiv Serbia, prin Drobeta Turnu Severin și vestul Europei, prin Lugoj, traversând zona istorică a Olteniei. Racordarea la reţeaua de drumuri şi zone cu potenţial economic încă nevalorificat. Tranzitarea de zone turistice precum Defileul Dunării şi Parcul Naţional Domogled din Munţii Cernei, precum şi de zone de interes balnear. Eficientizarea traficului, reducerea poluării, reducerea consumului de combustibil, reducerea timpului petrecut în trafic, creşterea siguranţei în transportul de călători şi mărfuri Locuri de muncă atât pe durata lucrărilor de execuţie, cât şi după intrarea în operare. Creșterea numărului de turiști și a investițiilor. Se creează cea mai scurtă cale de transport rutier și naval între Asia și Europa de Vest", se arată în document, la capitolul Infrastructură.

Citește și: Scrisoarea lui Giuliani BÂNTUIE CEx PSD - Liderii social - democrați discută despre o lege în PREMIERĂ în România

La același capitol este prevăzută și realizarea Aeroportului București Sud, cu cel puțin două terminale, atât pentru pasageri, cât şi pentru mărfuri pe o suprafață de minim 400 ha.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri