În document nu este uitat nici Traian Băsescu și opțiunea sa pentru o Europă federală: ”25. În România, acest conflict s-a conturat, de asemenea, foarte clar, PreședinteleTraian Băsescu fiind singurul dintre actorii politici importanți care și-a manifestat o opțiune federalistă, în vreme ce ceilalți actori politici au preferat să portretizezeUniunea Europeană, așa cum o fac partide de extrema dreaptă, adică drept o entitate neo-colonială, care ne răpește suveranitatea națională.
26. Susținem punctul de vedere exprimat și de Traian Băsescu, întrucât o Europă federală nu înseamnă nicidecum concentrarea tuturor deciziilor la Bruxelles, ci consolidarea principiului subsidiarității. Grupul PPE este, de altfel, cel care l-a impus în plan european: e principiul conform căruia deciziile trebuie luate și implementate la nivelul de guvernare adecvat pentru rezolvarea acestora”, se arată în documentul PMP.
Consulați AICI întregul program politic al PMP.
Comentează