Un articol publicat de Nordic Monitor dezvăluie că Turcia consideră Grecia și Cipru ca fiind primele două amenințări la adresa securității sale naționale, de aceea Ankara adună informații extinse despre activitățile militare, politice, economice și tehnologice din aceste țări, chiar și pe timp de pace. Turcia și Grecia sunt membre NATO, Cipru este una dintre cele patru țări UE care nu sunt membre NATO.
Potrivit unui document clasificat al Statului Major de Informații din Turcia, aceste informații sunt evaluate în mod regulat pentru a detecta indicii de amenințări și pentru a lua măsuri în timp util. Documentul include un sistem de coduri de culori pentru evaluarea amenințărilor din Grecia și Cipru, cu scopul de a pregăti și informa pentru luarea deciziilor politice.
Documentul este semnat de Hulusi Akar, care pe atunci era șeful Statului Major al armatei şi care ulterior a devenit ministrul Apărării, iar în prezent este președintele comisiei parlamentare de apărare. Este datat aprilie 2016 și este considerat a fi o versiune actualizată și mai nouă a unor directive similare adoptate în 2003. Akar a dispus distrugerea tuturor exemplarelor ediției anterioare și a ordonat ca exemplare limitate ale ediției actuale să fie distribuite unor unități militare selectate, precum și Serviciului de Informații din Turcia (MIT) și Ministerului de Externe și de Interne, în regim de strictă confidențialitate și în măsură în care este necesar.
Criterii pentru evaluarea riscului
Directivele sunt obligatorii și pentru atașații militari din străinătate. Criteriile elaborate pentru a evalua o anumită țară par a fi foarte specifice.
În ceea ce privește indicatorii de politica internă și de guvernare, armata turcă a identificat 97 de activități care vor fi utilizate pentru a efectua evaluări pe frontul Grecia-Cipru. Numărul de indicatori pentru sectoarele socio-economice și militare este de 57, respectiv 43.
În ceea ce privește indicatorii externi, liniile directoare enumeră zeci de criterii, care includ propaganda internațională și asigurarea sprijinului politic din alte țări. Încălcările spațiului aerian și ale apelor teritoriale, crearea de contacte cu lideri militari străini, formarea de forțe operative aliate, primirea de sprijin militar extern și coordonarea informațiilor cu agențiile de informații străine au fost, de asemenea, enumerate drept criterii care trebuie utilizate în elaborarea unui profil de risc pentru Grecia și Cipru.
Problema Ciprului
Problema Ciprului este una dintre cele mai complexe și longevive conflicte geopolitice din lume, implicând direct Grecia și Turcia. Insula Cipru a fost colonizată de greci în antichitate și a avut o populație majoritar greacă timp de secole. În 1878, Marea Britanie a preluat controlul asupra insulei, transformând-o într-o colonie în 1925. Mișcarea de independență din anii 1950, sprijinită de Grecia, a dus la obținerea independenței Ciprului în 1960, cu un guvern comun greco-turc. Însă, tensiunile etnice și politice dintre comunitățile greacă și turcă au crescut rapid.
În 1974, o lovitură de stat sprijinită de guvernul militar grec a încercat anexarea Ciprului la Grecia, provocând o intervenție militară rapidă din partea Turciei, care a ocupat nordul insulei. Aceasta a dus la împărțirea Ciprului în două zone distincte: Republica Cipru în sud, recunoscută internațional și locuită de ciprioți greci, și Republica Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Turcia. Împărțirea a creat o linie de demarcație supravegheată de Națiunile Unite, cunoscută sub numele de „Linia Verde”.
De-a lungul decadelor, au existat numeroase încercări de reunificare a insulei, mediate de ONU și alte organizații internaționale, însă majoritatea au eșuat din cauza divergențelor profunde dintre părțile implicate. Problema Ciprului rămâne un punct sensibil în relațiile dintre Grecia și Turcia, ambele țări fiind membre ale NATO, dar având interese contradictorii în regiune. Recent, descoperirea resurselor de gaz natural în apele teritoriale cipriote a adăugat o nouă dimensiune economică și strategică conflictului, complicând și mai mult eforturile de soluționare.
Comentează