DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Documentarul românesc Copii pierduţi pe plajă, online pe 3 decembrie

Facebook
Bulgaria plaja Albena

„Copii pierduţi pe plajă”, debutul în lungmetraj documentar al Alinei Manolache, care porneşte de la pretextul găsirii copiilor pierduţi pe plaje în anii ‘90 şi ajunge să aibă întâlniri cu oameni de vârsta ei, din diferite locuri din ţară., potrivit news.ro

Documentarul de 70 de minute va putea fi vizionat online, pe 3 decembrie, în intervalul 19:00-23:59, iar biletele sunt disponibile pe Eventbook, în cadrul programului online „Elvire Chez Vous”, iniţiat de Cinema Elvire Popesco.

După scurtmetrajele „Sfârşitul verii” (prezentat la Visions du Reel 2016) şi „I am here” (2020, produs sub umbrela Festivalului Filmului European), „Copii pierduţi pe plajă” a avut premiera mondială la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Taormina, Sicilia.

Filmul este rezultatul a patru ani de muncă, cu un scenariu dezvoltat la atelierul internaţional Archidoc (Paris - Lisabona – Nyon) şi este o producţie deFilm, susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei în parteneriat cu Televiziunea Română.

Citește și: Soția și Menajera, INTERPUSELE lui Daniel Tudorache - Lua prin intermediul lor diamante, vacanțe de lux, școli private, și aveau conturi și de 3 milioane de lei

În anii ’90, din vacanţele de vară de la mare erau nelipsite anunţurile, rostite la megafoane şi la Radio Vacanţa, despre copiii pierduţi de şi de către părinţii lor pe litoral. Ea însăşi un copil al acestor vremuri, regizoarea Alina Manolache se foloseşte de încărcătura simbolică a acestor pierderi temporare şi invită spectatorii într-un labirint emoţional care, privit de sus, lasă la vedere imaginea subiectivă a unei generaţii.

Astfel, creează cu afecţiune un portret colectiv în nuanţe diverse, o privire empatică în viaţa unor personaje curajoase, nesigure sau melancolice, pentru care „a fi pierdut” capătă de fiecare dată altă semnificaţie. Întrebările ridicate sunt multe şi diverse: Care este pulsul primei generaţii născute şi crescute în „anii liberi” de după Revoluţie? Care sunt fricile lor? Care sunt gândurile lor pentru viitor? Cum se imaginau şi unde se află acum?

„Chiar dacă eu nu m-am pierdut, în timp, întrebarea asta nu m-a lăsat în pace: ce s-a întâmplat cu acei copii de vârsta mea care s-au pierdut pe plajă şi au fost daţi la Radio Vacanţa şi, acum patru ani, am început efectiv să caut oameni care au trecut prin experienţa asta şi, de aici, din diverse întâlniri cu ei, au derivat multe alte întrebări. Subiectul de fapt a început să se rafineze mai mult şi mai mult şi au apărut întrebări de genul: Cum sunt eu azi? Cum sunt ei azi? Nu cumva e un moment interesant, prin prima faptului că împlinim cu toţii 30 de ani? Poate că aş putea să mă leg şi de faptul că avem cumva şi vârsta democraţiei în România şi chiar dacă filmul nu îngroaşă întrebările astea într-un mod foarte evident, cred că, într-un strat subtil, ele există şi am încercat să dau un răspuns prin acest portret colectiv”, a povestit regizoarea într-un interviu radio acordat cu ocazia includerii filmului în selecţia IDFA.

Filmul a fost prezentat în cadrul ediţiei din acest an a International Documentary Film Festival Amsterdam (18 - 29 noiembrie), unul din cele mai prestigioase festivaluri de film non-ficţional, dar şi la Astra Film Festival Sibiu 2020 şi Les Films de Cannes à Bucarest 2020.

Alina Manolache este documentarist, a făcut studii la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, dar şi în Franţa, la Ecole Superieure d'Art et Design Grenoble-Valence, plus un master la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii.

Din echipa filmului mai fac parte Ioana Lascăr şi Radu Stancu (producători), Laurenţiu Răducanu (director de imagine), Gabi Basalici (monteur) şi Filip Mureşan (sound designer).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.