DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Documentul ce ar putea determina riposta SUA şi a Marii Britanii la intervenţia Rusiei în Crimeea

arhiva acord
Teoretic, documentul presupune o posibilă ripostă a americanilor şi britanicilor în cazul unei intervenţii militare a Rusiei în Ucraina. Un document semnat la Budapesta în 1994 de liderii american, britanic, rus şi ucrainean aduce garanţii de securitate Kievului, care a acceptat la acel moment să renunţe la arsenalul nuclear. Conform acestui memorandum, Statele Unite, Marea Britanie și Federația Rusă se angajează să respecte independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Mai mult, cele trei puteri oferă de comun acord garanții că nu vor folosi nicio dată amenințarea cu forța și nici un fel de armamente împotriva Ucrainei. În acest fel, Rusia s-a obligat, alături de Statele Unite și Marea Britanie să contribuie la menținerea integrității teritoriale a Ucrainei, iar în caz contrar riscă sancțiuni reale din partea celorlalți semnatari, precum și a întregii comunități internaționale. Parlamentul ucrainean a votat de altfel, vineri, o rezoluţie care cere Statelor Unite şi Marii Britanii să îi garanteze suveranitatea după preluarea controlului a două aeroporturi din Crimeea de către persoane înarmate. Un fost diplomat britanic a admis pentru BBC că documentul ar putea solicita o ripostă din partea Occidentului. "Dacă devine clar că aceasta este invazie rusească şi stabilim că Memorandumul este obligatoriu, atunci va fi destul de greu să evităm concluzia potrivit căreia vom merge la război cu Rusia", a declarat Tony Brenton, fost ambasador al Marii Britanii la Moscova. Statele Unite vor intensifica activităţile pentru colectarea de informaţii, iar comandanţii militari evaluează situaţia din Ucraina pentru a stabili modalităţi de reacţie, însă deocamdată nu este analizată posibilitatea unei intervenţii militare, afirmă un oficial american de rang înalt citat de CNN. "Lista priorităţilor include activităţi suplimentare de spionaj. În acest moment, nu este avută în vedere o intervenţie militară. Obiectivul este să fim în interiorul procesului decizional rus, să avem informaţii în timp real despre acţiunile şi intenţiile Rusiei", explică un oficial din cadrul Administraţiei de la Washington, sub protecţia anonimatului. Generalul Philip Breedlove, şeful comandamentului european al Statelor Unite, are un rol esenţial în acest efort. "El evaluează situaţia (...) şi se asigură că este pregătit; el îi oferă preşedintelui opţiunile", precizează oficialul citat. Serviciile de spionaj americane încearcă să afle apartenenţa indivizilor înarmaţi care patrulează în regiunea autonomă ucraineană Crimeea, în contextul în care Kievul susţine că Rusia a trimis 6.000 de militari în această zonă prorusă. Serviciile secrete americane au confirmat că în Crimeea au loc activităţi aeriene ruse, subliniind că ar putea fi şi forţe terestre. Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avertizat Rusia că o intervenţie militară în Ucraina va avea "costuri", fiind "profund destabilizatoare" pentru regiune. Rusia a avertizat că nu va putea ignora solicitările de asistenţă pentru restabilirea "păcii şi calmului" formulate de autorităţile proruse din Crimeea, Moscova argumentând că mobilizarea trupelor este în concordanţă cu acordurile militare cu Kievul. sursa: realitatea.net

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.