Tariful actual la energia electrică este un genocid economic împotriva poporului din Moldova. Opinia aparține fostului președinte al țării, Igor Dodon.
Într-un mesaj pe Facebook, Dodon remarcă faptul că „într-un singur an, Moldova, dintr-un stat cu cea mai ieftină energie electrică din Europa, s-a transformat în țara cu cea mai scumpă energie electrică și cu cea mai săracă populație”, transmite Știri.md.
„Ieri, cetățenii Moldovei au primit următoarea lovitură din partea guvernării, prin majorarea, pentru a 4-a oară, a prețului la energia electrică în mai puțin de un an. Astfel, tariful pentru energia electrică, inclusiv TVA, este de 5,15 lei/kWh pentru centrul și sudul țării și de 5,19 lei/kWh pentru populația de la nordul republicii.
În mai puțin de un an, tarifele s-au majorat de 3,2 ori, este cea mai mare creștere din toată istoria Moldovei și fără precedent în întreaga Europă, unde tarifele la energie electrică, conform Eurostat, timp de un an au crescut în medie cu 40% sau de 8 ori mai puțin decât la noi. Există și-n Europa țări cu creșteri de două ori a tarifelor, dar nimeni nu are așa majorări ca la noi”, se arată în mesajul lui Dodon.
În context, fostul șef al statului menționează că Republica Moldova de pe locul doi în Europa cu cel mai mic preț la energia electrică a ajuns în ”TOP-ul” rușinii în Europa.
„Iar dacă ținem cont de mărimea salariilor în Moldova și restul țărilor din Europa, atunci tariful actual la energia electrică este un genocid economic împotriva poporului din Moldova și este rezultatul incompetenței actualei guvernări de a gestiona criza energetică. Or, criza energetică este în întreaga Europă, iar tarife de 0,27 euro/kWh, doar la noi, în Moldova”, a adăugat Dodon.
Amintim că energia electrică în Republica Moldova se scumpește. Miercuri, 2 noiembrie, ANRE a aprobat un tarif de 4,77 kW/h lei față de 4,88 lei kW/h cât a solicitat Premier Energy și cu 51,4% mai mult față de tariful actual 3,15 lei kW/h.
Comentează