Preşedintele Igor Dodon a anunţat marţi seara că pregăteşte organizarea unui referendum naţional pentru sporirea împuternicirilor şefului statului, astfel încât să poată dizolva parlamentul pentru a fi organizate alegeri legislative anticipate, relatează Radio Chişinău preluat de agerpres.
Într-o întâlnire cu presa marţi, Dodon a declarat că împreună cu un grup de jurişti a identificat modalitatea de a provoca alegeri anticipate în acest an. "Voi insista pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Spun acest lucru în premieră; împreună cu juriştii din aparatul preşedintelui am identificat practic calea juridică prin care în timpul apropiat vom iniţia modificarea Constituţiei pentru a acorda preşedintelui ţării dreptul de a dizolva parlamentul în alte cazuri decât cele două prevăzute de legislaţie. Cel mai probabil vom avea un referendum de extindere a împuternicirilor preşedintelui ţării. Nu este vorba de stat prezidenţial, cel puţin în această etapă', a spus el, potrivit portalului Deschide.md.
'Noi vom merge la referendum. Vom iniţia modificarea Constituţiei pentru ca preşedintele să aibă dreptul de a dizolva parlamentul. În acest moment este singura modalitate de a declan?a alegeri anticipate, deoarece actuala majoritate are peste 60 de deputaţi', a insistat Igor Dodon.
El a indicat că pentru început va propune o iniţiativă legislativă privind modificarea Constituţiei în această privinţă, iar dacă aceasta va fi respinsă, atunci va declanşa un referendum.
"Actuala Constitu?ie presupune dizolvarea parlamentului dacă pleacă guvernul sau avem un parlament nefuncţional. Noi vom propune această modificare a Constituţiei în parlament fiind conştienţi de faptul că acesta nu o va accepta. Vom merge la referendum naţional pentru a dizolva acest parlament şi a merge la alegeri parlamentare anticipate', a menţionat el.
"Stimaţi cetăţeni, vă rog să-mi acordaţi acest drept. Nu va fi republică prezidenţiala, pentru început vom modifica doar acest aspect. Deşi cred că pentru Moldova e mai potrivită o republică prezidenţială, e nevoie măcar ca această modificare să o facem', le-a mai spus jurnaliştilor Igor Dodon.
Dodon vrea împuterniciri sporite prin referendum:'Pentru Moldova, forma prezidenţială ar fi mai bună
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

687
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
687

998
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
998

41
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
41

38
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
38

871
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
871

46
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
46

2.352
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.352

50
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
50

2.238
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.238

39
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
39

95
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
95

55
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
55

1.479
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.479

















Comentează