Doi alpinişti spanioli, în vârstă de 26 şi, respectiv, 27 de ani, au murit miercuri în masivul Mont-Blanc, în Alpii francezi, după o cădere de câteva sute de metri, potrivit informaţiilor primite de la jandarmi, informează AFP, potrivit Agerpres.
Tragedia s-a produs cu puţin timp înainte de ora 13:30, pe vârful Mont Blanc du Tacul (4.248 metri), când cele două victime, însoţite de un alt compatriot, au vrut "să testeze un bloc de piatră cu corzile lor pentru o coborâre în rapel", potrivit aceleaşi surse.
"Blocul de piatră a cedat, iar a treia persoană şi-a văzut tovarăşii" căzând aproximativ 350 de metri. "Şocat", supravieţuitorul, care nu avea telefon, a "coborât puţin înainte de a alerta o altă echipă de alpinişti pe care a întâlnit-o", conform Plutonului de jandarmerie la altitudini înalte (PGHM) din Chamonix.
Doi salvatori din cadrul protecţiei civile, veniţi cu elicopterul, "au constatat că victimele au decedat". Supravieţuitorul a fost transportat la un spital din regiune.
O anchetă a fost deschisă de către parchetul local.
Comentează