Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi bărbaţi, arestaţi preventiv şi un altul cercetat sub control judiciar, după ce ar fi ameninţat, lovit şi sechestrat alţi doi bărbaţi

thetimes.co.uk
arestat maini inchisoare catuse

Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv şi un al treilea este cercetat sub control judiciar într-un dosar instrumentat de Serviciul Grupuri Infracţionale Violente al Poliţiei Capitalei, după ce, în 2020, ar fi ameninţat şi lovit doi bărbaţi, pe care i-ar fi sechestrat. Un alt bărbat suspectat în acest dosar era deja arestat preventiv în altă cauză, potrivit news.ro.

Poliţia Capitalei a anunţat, joi, că poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente au pus în executare, miercuri, trei mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care se fac cercetări privind lipsire de libertate.

”Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 27 februarie 2020, în timp ce se aflau într-un imobil din Sectorul 3, doi bărbaţi, în vârstă de 44, respectiv 45 de ani, prin folosirea unui obiect tăietor-înţepător, ar fi ameninţat şi lovit un bărbat, nepermiţându-i acestuia să părăsească imobilul. De asemenea, în aceeaşi zi, aflându-se în locaţia precizată, cei doi bănuiţi, cu sprijinul unei femei, în vârstă de 35 de ani, şi al altor doi bărbaţi, de 33, respectiv 38 de ani, ar fi ameninţat şi lovit, în repetate rânduri, un alt bărbat, nepermiţându-i acestuia să părăsească locuinţa”, a arătat sursa citată.

În urma percheziţiilor de miercuri, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Suspecţii au fost găsiţi şi duşi la audieri, unul dintre bărbaţi, în vârstă de 33 de ani, aflându-se, în prezent, în stare de arest preventiv în altă cauză.

În baza probatoriului administrat în cauză, faţă de trei bărbaţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior, doi dintre aceştia au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar pentru cel de-al treilea a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale şi al Serviciului de Criminalistică din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de lipsire de libertate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.