Doi bărbaţi sunt cercetaţi, după ce au intrat în curtea unei femei şi i-au ucis câinele

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 22-10-2019

Actualizat: 22-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Doi bărbaţi din oraşul Vlăhiţa sunt cercetaţi de poliţiştii harghiteni, după ce în noaptea de luni spre marţi au intrat în curtea unei femei din aceeaşi localitate şi i-au ucis câinele, potrivit Agerpres.

Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat că, în jurul orei 2.00, o femeie de 51 ani, din oraşul Vlăhiţa, a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a sesizat faptul că doi bărbaţi au intrat în curtea sa şi i-au omorât câinele.

Citește și: Un bărbat a fost reţinut, după ce şi-a lovit nepotul cu un cablu metalic

În urma primelor verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că doi bărbaţi, de 30 şi 31 de ani, ambii din oraşul Vlăhiţa, au pătruns fără drept în curtea locuinţei reclamantei şi i-au ucis câinele, lovindu-l de mai multe ori în zona capului. 

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi uciderea cu intenţie, fără drept a unui animal. 

Sursa citată a precizat că cei doi nu au oferit nicio explicaţie pentru gestul lor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri