Doi cetăţeni străini bănuiţi de trecerea frauduloasă a frontierei de stat - luaţi în custodie de autorităţile române

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-06-2023

Actualizat: 16-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Doi cetăţeni străini transferaţi din Austria, în baza Regulamentului Dublin, au fost luaţi în custodie de autorităţile din România până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, a informat, vineri, Inspectoratul General pentru Imigrări, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al IGI transmis AGERPRES, poliţiştii de imigrări din Bucureşti au introdus în Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, doi bărbaţi care au fost transferaţi din Austria în baza Regulamentului Dublin.

"Persoanele în cauză, în vârstă de 20, respectiv 35 de ani, ambele din Bangladesh, sunt bănuite de infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Acestea au fost preluate joi de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă - Otopeni", se precizează în comunicat.

La ieşirea din ţară, arată sursa citată, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri