Doi importanţi reprezentanţi ai comunităţii tătare din Crimeea, care s-au opus anexării peninsulei ucrainene de către Moscova şi au fost condamnaţi de justiţia rusă, au fost eliberaţi din închisoare şi trimişi spre Turcia, au anunţat miercuri soţia unuia dintre ei şi avocaţii lor, informează AFP. "Ilmi Umerov şi Ahmet Ciigoz au fost eliberaţi, iar avionul în care se află a aterizat probabil deja la Ankara", a declarat pentru AFP soţia lui Ilmi Umerov, Maie Umerova, confirmând o informaţie făcută publică de avocaţii celor doi pe reţelele sociale.
Ahmet Ciigoz, fost vicepreşedinte al Mejlis-ului, adunarea tătarilor din Crimeea interzisă de Moscova, a fost condamnat în septembrie la opt ani de închisoare pentru organizarea de "revolte în masă" în februarie 2014, cu câteva săptămâni înainte de anexarea peninsulei Crimeea de Federaţia Rusă.
Ilmi Umerov, vicepreşedinte al Mejlis-ului, a fost condamnat câteva săptămâni mai târziu la doi ani de închisoare pentru "apologia separatismului". Cu toate acestea, el a rămas în libertate până la examinarea apelului său de către Curtea Supremă a Crimeei. "Ceea ce am aşteptat atât s-a întâmplat. Alţi doi deţinuţi politici ucraineni şi-au recâştigat libertatea", a anunţat pe Facebook Nikolai Polozov, avocatul lui Ahmet Ciigoz, conform Agerpres.
Tătarii din Crimeea, o comunitate musulmană majoritar opusă anexării din martie 2014 a Crimeei, anexare considerată ilegală de Kiev şi Occident, sunt supuşi unei puternice presiuni din partea autorităţilor ruse. Justiţia rusă a interzis şi a calificat drept "organizaţie teroristă" Mejlis-ul şi a închis postul de televiziune al acestei comunităţi. Parlamentul European a cerut la începutul lui octombrie eliberarea lui Ilmi Umerov şi a lui Ahmet Ciigoz.
Comentează