Un tribunal australian a condamnat marţi la pedepse cu închisoarea doi fraţi jihadişti care au încercat în anul 2017 să comită un atentat cu explozivi asupra unui avion al companiei Etihad, relatează agenţia EFE potrivit Agerpres
Khaled Khayat şi Mahmoud Khayat au primit 40 de ani şi, respectiv, 36 de ani de închisoare, fără posibilitatea eliberării condiţionate timp de 30 de ani şi, respectiv, 27 de ani.
''Deşi nimeni nu a fost ucis sau rănit în urma acţiunii lor, acuzaţii şi-au atins totuşi obiectivul de a provoca teroare în rândul publicului'', explică judecătoarea australiană în motivarea sentinţei.
Khaled, în vârstă de 51 de ani, şi Mahmoud, în vârstă de 34 de ani, au ascuns o bombă în interiorul unei maşini de tocat carne pe care un alt frate al lor, Amer, urma să o transporte în bagajul de mână în timpul călătoriei sale de la Sydney la Beirut, via Abu Dhabi.
Planul a fost orchestrat de un al patrulea frate din aceeaşi familie, Tarek Khayat, care era şi lider în gruparea jihadistă Statul Islamic şi a dorit astfel să răzbune moartea copiilor săi în Siria. Dispozitivul exploziv a fost însă descoperit la controlul de securitate din aeroport.
Amer Khayat a fost ulterior arestat în Liban şi a stat acolo doi ani în închisoare înainte de a fi pus în libertate de un tribunal militar libanez, care a stabilit în septembrie că el nu a participat la această tentativă de atentat.
Potrivit autorităţilor australiene, componentele cu care s-a asamblat dispozitivul exploziv, realizat în Australia cu ajutorul unor specialişti ai grupării jihadiste, au fost trimise din Turcia de către membri ai Statului Islamic.
Anchetatorii australieni au mai descoperit că cei doi fraţi condamnaţi au mai pus la cale un atentat, în care intenţionau să folosească gaze toxice împotriva publicului.
Doi jihadişti, condamnaţi în Australia după ce au încercat să plaseze o bombă într-un avion al companiei Etihad
București
11°C
Articole Similare

103
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
103

310
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
310

46
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
46

589
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
589

1.310
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.310

1.276
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.276

99
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
99

2.739
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.739

1.826
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.826

2.217
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.217

5.372
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.372

1.219
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.219

1.076
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.076
















Comentează