Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi jucători ai echipei lui Ionuţ Radu, Parma, plasaţi în izolare după ce au fost testaţi pozitiv cu coronavirus

Doi jucători ai echipei lui Ionuţ Radu, Parma, au fost plasaţi în izolare după ce au fost testaţi pozitiv cu Sars-CoV-2, a anunţat clubul italin, care nu a dat publicităţii numele fotbaliştilor, potrivit news.ro.

"La sfârşitul examenelor, toate au fost negative pentru cele două teste realizate în 24 de ore, cu excepţia a doi jucători, care au fost pozitivi la primul test şi negativi la al doilea", a precizat clubul.

Citește și: Marcel Vela, mesaj de ultimă oră! Noi precizări despre situația persoanelor infectate. Cu cât a crescut numărul

Cei doi jucători sunt asimtomatici şi au intrat în izolare.

Portarul Ionuţ Radu este legitimat în prezent la Parma, sub formă de împrumut de la Inter Milano.

Luni, echipele italiene ar urma să înceapă anrenamentele colective, în vederea reluării Serie A, campionat întrerupt de la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.