Un cetăţean turc şi unul iranian au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Calafat, ascunşi sub o saltea, în cabina unui autocamion condus de un cetăţean turc care transporta legume în Germania.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean turc, în vârstă de 42 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, legume din Turcia pentru o societate din Germania.
"În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în cabina mijlocului de transport, într-un spaţiu creat prin decuparea saltelei, două persoane de sex masculin. În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că unul dintre aceştia este cetăţean turc, în vârstă de 30 de ani, iar cel de-al doilea este cetăţean iranian, în vârstă de 31 de ani. Aceştia au declarat poliţiştilor faptul că intenţionau să ajungă în Germania şi au plătit şoferului câte 2.000 de euro fiecare, pentru a le facilita trecerea ilegală a frontierei de stat", informează comunicatul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Cei doi migranţi, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către autorităţile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.
Doi migranţi ilegali, depistaţi la PTF Calafat în cabina unui autocamion, sub o saltea
București
11°C
Articole Similare

427
Galatasaray, mesaj emoţionat după decesul lui Lucescu: Nu te vom uita!
427

278
Date alarmante: România, pe locul 2 în lume la conținut cu abuzuri asupra copiilor / Propunere legislativă pentru pedepse mai dure și răspundere extinsă
278

25
Incendiu la un camion care transporta produse congelate şi băuturi: traficul rutier, blocat pe DN 1
25

17
Senat: 18 iulie - Ziua Naţională a Rezistenţei Anticomuniste din România
17

56
„Lift pentru viață” prinde contur: soluțiile studenților, premiate în Senat, ar putea ajunge în blocurile fără lift
56

47
N-a mai fost nimeni altul ca Isus…
47

1.632
Ciprian Ciucu vrea să reducă benzile de circulație și să scadă viteza pe Calea Victoriei: Va crește valoarea economică
1.632

476
Incendiu cu degajări mari de fum, pe un bulevard din Capitală. O persoană a fost evacuată
476

2.171
Polițist din Călărași, sindicalist Europol, "complice" la ultraj: Schema prin care agentul a ajuns "paznic la oi / IGPR se delimitează de angajatul său
2.171

2.983
Tudorel Toader relatează misiunea contra-cronometru din Malaysia: cum au fost salvați trei români care riscau să fie executați
2.983

31
Anunț important pentru șoferi: lucrările pe Valea Oltului se întrerup de miercuri și se reiau după sărbătorile pascale
31

6.960
SURSE Alertă în România, după atentatul de la Istanbul! Structurile MAI, monitorizare și atenție sporită la toate obiectivele de interes
6.960

4.076
De ziua IGI, Cătălin Predoiu revine cu un mesaj ferm pentru toți angajații MAI: Cine nu se adaptează la noua realitate, va avea probleme mari de tot în a-și îndeplini misiunile!
4.076
















Comentează