Poliţiştii covăsneni au identificat doi minori, în vârstă de 12 şi 15 ani, bănuiţi că ar fi vandalizat o creşă din municipiul Târgu Secuiesc.
"În data de 2 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Secuiesc au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie a.c., persoane necunoscute au pătruns într-o grădiniţă situată pe strada Benedek Elek, din municipiul Târgu Secuiesc, care se afla în reabilitare, de unde au sustras mai multe bunuri (...) Din primele verificări s-a stabilit faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în incinta grădiniţei, de unde au sustras două cabluri electrice şi 3 baterii de chiuvetă. Totodată, persoanele au răsturnat diverse lucruri din dulapuri şi au distrus câte o chiuvetă de la fiecare etaj. În urma acestor acţiuni, clădirea a fost inundată la nivelul parterului. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat doi minori, de 12, respectiv 15 ani, bănuiţi de săvârşirea faptelor", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna remis marţi AGERPRES.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere.
Incidentul a fost anunţat marţi dimineaţă pe pagina de Facebook a Primăriei Târgu Secuiesc.
"Un incident şocant şi nefericit a avut loc în weekend: autori necunoscuţi au provocat daune masive la creşa cu numărul 3, care urma să fie inaugurată după renovare. Nu au fost luate obiecte de valoare, dar aproape totul a fost deteriorat şi distrus, iar robinetele de apă au fost dărâmate, provocând scurgerea a 251 de metri cubi de apă şi îmbibarea completă a pereţilor. Pagubele provocate de vandalism sunt acum în curs de evaluare, primăria va trebui să strângă fonduri pentru a repara pagubele mari (...) Partea cea mai tristă este că clădirea era gata pentru a muta înapoi în decembrie sute de copii mici, care ar fi fost fericiţi să se întoarcă" , au menţionat reprezentanţii Primăriei.
Doi minori, bănuiţi de vandalizarea unei creşe din Târgu Secuiesc renovată recent
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

42
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
42

1.774
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.774

2.080
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.080

2.081
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
2.081

99
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
99

5.518
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.518

1.447
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.447

3.261
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.261

122
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
122

105
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
105

182
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
182

7.011
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
7.011

2.963
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.963
















Comentează