Anchetatorii din Belarus au acuzat joi doi opozanţi încarceraţi de mai multe săptămâni şi pe cei 33 de bărbaţi despre care susţin că sunt angajaţi ai grupului militar privat rus Wagner şi care au fost arestaţi miercuri că au vrut să orchestreze "revolte în masă" odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale de la 9 august, relatează AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
Unul dintre opozanţi, Serghei Tihanovski, este soţul Svetlanei Tihanovskaia, principala contracandidată a lui Aleksandr Lukaşenko în scrutin.
Serghei "Tihanovski, (Mikola) Statkecivi şi cei 33 de cetăţeni ruşi deţinuţi, acuzaţi că sunt angajaţi ai companiei militare private Wagner, sunt urmăriţi în cadrul unei anchete penale pentru organizarea de revolte masive. Ei acţionau împreună", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Comitetului de anchetă belarus, Serghei Kabakovici.
Svetlana Tihanovskaia l-a înlocuit din scurt pe soţul său în cursa prezidenţială după arestarea sa în mai în cadrul unei alte afaceri, într-un moment în care candidatura sa câştiga în popularitate cu sloganul "Stop gândacului", care îl viza pe liderul autoritar belarus.
Mikola Statkecivi este la rândul său un opozant istoric al regimului belarus, care intenţiona şi el să candideze în alegerile prezidenţiale. El este încarcerat din luna mai.
El l-a înfruntat pe Aleksandr Lukaşenko în alegerile prezidenţiale din 2010 şi a fost apoi încarcerat timp de cinci ani pentru că a organizat manifestaţii împotriva puterii.
Belarusul a anunţat miercuri arestarea unor mercenari ruşi din grupul Wagner, cunoscut pentru apropierea sa de Kremlin, acuzându-i că pregătesc "acte de terorism" pentru a destabiliza ţara cu prilejul alegerilor prezidenţiale.
Aliaţi istorici, Moscova şi Minsk întreţin relaţii tensionate de la sfârşitul lui 2019, când Lukaşenko a acuzat Rusia că vrea să-i reducă ţara la statutul de vasal şi să se amestece în scrutinul de pe 9 august. Kremlinul a dezminţit joi că ar încerca să destabilizeze Belarusul.
Doi opozanți și presupușii mercenari aparținând grupului Wagner, acuzați de tentativă la instigarea de revolte în masă în Belarus
București
11°C
Articole Similare

7
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
7

255
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
255

374
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
374

53
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
53

633
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
633

1.403
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.403

1.313
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.313

102
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
102

2.803
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.803

1.858
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.858

2.246
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.246

5.448
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.448

1.229
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.229
















Comentează