Doi primari aleși în Parlamentul Republicii Moldova pe lista Partidului Nostru au decis să renunțe la mandatele de deputat

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 13-11-2025 21:43

Article thumbnail

Sursă foto: dw.com

Primarii aleși pe lista Partidului Nostru, Nina Cereteu și Stela Onuțu, au decis să renunțe la mandatele de deputat obținute în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie și să rămână în funcțiile de primar pentru a evita alegerile anticipate în orașele lor. Parlamentul Republicii Moldova a luat act de demisia acestora în cadrul ședinței plenare din 13 noiembrie.

Decizia survine pe fondul faptului că Partidul Nostru va fi în opoziție la nivel central, iar menținerea primarilor în funcții este considerată în interesul cetățenilor din Drochia și Glodeni, transmite Știri.md.

Președintele partidului, Renato Usatîi, a subliniat că primarii Nina Cereteu și Stela Onuțu sunt lideri cu experiență bogată, profesionalism înalt și devotament față de comunități.

Cei doi primari și-au exprimat recunoștința față de locuitorii orașelor pentru sprijinul acordat atât în campania parlamentară, cât și în activitatea la nivel local. „Votul vostru a fost o dovadă de susținere, dar și o mare responsabilitate, pe care o vom onora în continuare prin muncă și implicare”, au declarat Nina Cereteu și Stela Onuțu.

Atât Cereteu, cât și Onuțu dețin al treilea mandat de primar. Partidul Nostru are primari în municipiul Bălți și în cinci orașe: Drochia, Fălești, Glodeni, Rîșcani și Cantemir, precum și în mai multe sate și comune, majoritatea deținând câte 3–4 mandate consecutive.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri