Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi români condamnați în Ungaria: Au 'uitat' 100 de refugiaţi într-un camion

refugiati camion

Doi cetăţeni români au fost inculpaţi vineri pentru trafic de persoane în Ungaria, fiind acuzaţi că au încercat să tranziteze peste 100 de migranţi dinspre Ungaria spre Austria în iunie 2015, abandonându-i închişi într-un camion, pe o temperatură caniculară, şi punându-le astfel vieţile în pericol, transmite Reuters, citând un comunicat al Parchetului din comitatul Csongrad, informează Agerpres.

Unul dintre români a fost inculpat, de asemenea, pentru tentativă de omor şi acte de cruzime excesivă împotriva mai multor persoane, inclusiv copii, precizează comunicatul. 

Conform procurorilor, cei doi traficanţi au înghesuit cel puţin 106 migranţi într-un camion, în numai 10 mp, în apropierea satului Morahalom din Ungaria, lângă frontiera cu Serbia, la sfârşitul lui iunie 2015. 

La câteva minute după plecare, oamenii au început să bată în uşile închise ale camionului, care nu avea nicio sursă de ventilaţie. 

Traficanţii au refuzat însă să deschidă uşile şi i-au abandonat pe migranţi, îndreptându-se cu un alt autovehicul spre România. 

Procurorii afirmă că migranţii au reuşit să iasă numai forţând una dintre uşi. 

'În camion se aflau copii şi bebeluşi (...) Oamenii ar fi putut să moară în interval de 20-25 de minute de la plecare', se menţionează în comunicatul Parchetului. 'Uşile nu se puteau deschide din interior, iar câteva persoane îşi pierduseră deja cunoştinţa şi se aflau într-o stare care le punea viaţa în pericol din cauza lipsei de oxigen', adaugă textul citat. 

Cei doi români se află în prezent încarceraţi. Ei vor fi judecaţi de tribunalul din Szeged. 

În august 2015, 71 de oameni au fost găsiţi decedaţi într-un camion frigorific abandonat pe o autostradă din Austria, autopsia arătând că au murit asfixiaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.