Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi s'un sfert creeaza panica in MAI

MAI

Serviciul de informatii din cadrul MAI ar fi responsabil de protejarea mai multor persoane care ar fi fost in vizorul DNA. Aceste aspecte ar iesi la iveala din dosarul deja intocmit de DNA ce vizeaza scurgerile de informatii din minister. Insa noua conducere "Doi s'un sfert" ar urma sa aiba o schimbare radicala de politica si colaborarea sa apropiata cu DNA-ul  e de natura sa creeze panica in MAI.

Fostul ministru de Interne Radu Stroe, proaspat demisionar din PLR, ar fi fost monitorizat de procurori cu mandat in baza Legii sigurantei nationale, inca de cand era ministru. Astfel ar fi fost identificate lagaturile sale cu retele de criminalitate economico-financiara, chiar de sorginte araba.

Totodata procurorii DNA ar fi descoperit deturnari de fonduri de la Academia de Politie si ilegalitati in numirea si pastrarea in functie a unor ofiteri superiori – inclusiv a lui Liviu Croitorescu, director general al Directiei Generale Anticoruptie, sef al contrainformatiilor din serviciului secret al MAI – „Doi s’un sfert”, informeaza National.

In plus serviciul DGIPI, mai ales in mandatul lui Gelu Oltean ar fi blocat anchete DNA si ar fi oferit protectie informationala unor sefi si angajati sin MAI.

Lucrurile s-ar fi schimbat insa odata cu preluarea conducerii DIPI de catre Nicolae Gheorghe care ar fi cel datorita carora ar fi fost descoperiti de DNA „spionii” Ingrid Mocanu Popa si Mihai Sova.

Pe langa dosarul EADS in care ar fi implicati multi grei din Interne, procurorii DNA urmaresc sa puna capat retelei care scurge informatii din structurile MAI, avand astfel efecte negative asupra anchetelor DNA. Potrivit ziarului National aceasta retea ar functiona inca din mandatele lui Vasile Blaga, iar ministrii care i-au urmat ar fi reusit la randul lor sa profite de serviciile acestei retele; printre ei s-ar numara Ioan Rus, Radu Stroe si chiar Gabriel Oprea.

Insa Gabriel Oprea, spun cei de la National, n-ar fi inconjurat de oamenii sai din UNPR, ci de consilieri recunoscuti in tot sistemul drept “pui de buldogi”, “stroisti” sau, mai ales, oamenii nemuritoarei “Vulpi” Virgil Ardeleanu.

Mai mult, Gabriel Oprea ar fi „reevaluat” unele cadre ca generalul Sandor (Alexandru) Corneliu care a revenit la varful MAI prin concursuri aflate, si ele, in vizorul DNA. Acesta impreuna cu Gelu Oltean ar fi cei responsabili de integrarea Romaniei in Schengen. Gelu Oltean insa ar fi si el in vizorul DNA, tot pentru scurgere de informatii din MAI catre cei urmariti de anchetatorii DNA, in perioada in care conducea DIPI.

Toate aceste elemente l-ar putea costa acum cel putin la nivel de imagine pe Gabriel Oprea.

Prin dosarul MAI, DNA a spulberat mitul intangibilitatii celor aflati sub “inaltul patronaj” al “Doi s’un sfert”. Iar dupa cum sustin sursele National, sub conducerea lui Nicolae Gheorghe, DIPI incearca sa redevina o structura de elita, al carei scop este furnizarea de informatii si probe catre procurori. Acest lucru ar insemna punerea la dispozitia DNA a intregii baze de date informative a “Doi s’un sfert”. Si ar insemna sa pice multe capete, daca aceste informatii ar fi, in sfarsit, folosite operativ, asa cum este legal.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.