Doi tineri, cu vârste de 16 şi 19 ani, au decedat, iar alte două persoane, ambele de 14 ani, au fost rănite, în noaptea de joi spre vineri, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, potrivit Agerpres.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit că un tânăr de 19 ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Nuşfalău către Huseni, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu parapetul metalic al unui cap de pod.
"În urma evenimentului, conducătorul auto şi pasagerul stânga spate, un tânăr de 16 ani, din comuna Crasna, au decedat la faţa locului. De asemenea, alte două pasagere, ambele de 14 ani, din comuna Crasna, au fost rănite uşor şi transportate la o unitate medicală pentru investigaţii", precizează IPJ Sălaj.
Poliţiştii continuă cercetările pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, pentru a stabili, cu exactitate, cauza şi împrejurările producerii accidentului.
Doi tineri, decedaţi într-un accident
Explorează subiectul
Articole Similare

169
Se aprind semnalele roșii: Pământul se apropie de un prag critic, spun climatologii. Cât timp va mai fi locuibil?
169

291
Polițist de frontieră, suspectat că a încercat să stoarcă bani de la un șofer bulgar cu o sancțiune inventată
291

18
Trei copii şi doi adulţi, răniţi într-un acicdent produs pe DN 73
18

24
Intervenţie a pompierilor după ce a fost anunţat miros înţepător într-un magazin din Baia Mare. Patru persoane, evaluate medical
24

3.760
'Ne jucăm de-a pieile roșii, ce facem aici? Două minute nu sunt un discurs' Crin Antonescu, ieșire furtunoasă după vizita lui Nicușor Dan la Washington
3.760

99
FOTO USAMV București a semnat contractul de finanțare pentru Centrul de Excelență AgroCliN, proiect strategic pentru neutralitate climatică în agricultură
99

81
O navă sub pavilion românesc s-a scufundat pe canalul Sulina
81

2.082
S-a descoperit o nouă formă de obținere a energiei: Pentru România ar putea fi o adevărată ”mină de aur”
2.082

670
Mihai Fifor îl critică pe Ilie Bolojan pentru reforma educației: V-ați propus să puneți la pământ viitorul țării?
670

1.237
Caz șocant în București! Un bărbat și-a dat foc în casă, cadavrul a fost descoperit de tată. A scris mesaje de adio pe pereți
1.237

142
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit oficiat slujba de înmormântare a unui preot din Techirghiol
142

23
Martor condamnat după ce a mințit sub jurământ într-un dosar de trafic de minori
23

2.678
Tragedie în Sectorul 5: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 10
2.678

















Comentează