Doi tineri și-au cumpărat casa mult visată, dar au avut un șoc când au deschis frigiderul

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 27-09-2024

Actualizat: 26-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Un cuplu din Marea Britanie a reușit în sfârșit să-și cumpere casa mult dorită, după ani de economii. Însă, la sosirea în noul cămin, au descoperit câteva surprize neplăcute. Printre bunurile lăsate de fostul proprietar, au găsit un frigider abandonat. Când au deschis ușa acestuia, reacția lor a fost una de stupoare pentru că în frigider se afla păr de câine, relatează The Mirror.

 

Atunci când cei doi au început să facă ordine, au observat câteva detalii mai puțin plăcute în comparație cu așteptările.

Chiar din prima zi de mutare, cuplul a fost surprins de descoperirile făcute în noua lor locuință. De exemplu, când au deschis frigiderul, au dat peste păr de câine. Pe platforma Reddit, au împărtășit alte neplăceri întâmpinate în casă, inclusiv starea dezolantă în care a fost lăsată proprietatea. Într-o cameră, au observat că fostul proprietar a bătut cuie în rama ferestrei.

„Am finalizat achiziția ieri! Super! Dar casa e atât de murdară încât am găsit până și păr de câine în frigider. Cred că după ce vânzătorii noștri au avut o vânzare agreată, au încetat să mai facă curățenie după cei trei câini ai lor. Când aspiram dormitorul principal, a trebuit să golesc aspiratorul de patru ori înainte să termin lungimea camerei o dată. De asemenea, am descoperit că au bătut în cuie (de ce?!) rama ferestrei în ceea ce trebuia să fie camera copilului nostru”, a povestit cuplul, în mediul online, arată The Mirror.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri