Doisprezece au fost inculpate pentru trafic de droguri cu America Latină, printre care un vameş

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 13-03-2023

Actualizat: 13-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Doisprezece persoane au fost inculpate duminică la Paris şi 11 dintre ele, printre care un vameş, au fost plasate în detenţie, în cadrul unui dosar pentru trafic de stupefiante cu America Latină, informează luni AFP, citând o sursă judiciară.

În acest dosar, dezvăluit de cotidianul Le Parisien, legat de traficul ce ar fi fost organizat din sudul Parisului în special cu Mexic, aceste persoane au fost inculpate pentru importul de stupefiante în grup infracţional organizat, trafic de stupefiante, spălare de bani în grup organizat, asociere în scop infracţional, corupţie, precum şi pentru infracţiuni legate de arme, potrivit acestei surse.

"Unsprezece au fost plasaţi în detenţie provizorie, printre care un vameş, iar al doisprezecelea a fost plasat sub control judiciar", a subliniat sursa.

Treisprezece persoane au fost plasate în custodia poliţiei regionale Versailles

Treisprezece persoane au fost plasate în custodia poliţiei după arestări operate de anchetatori ai poliţiei regionale Versailles, miercuri, "în inima cartierului Grande-Borne", un cartier sensibil situat la periferia sudică a Parisului, potrivit unei surse apropiate anchetei, informează Agerpres.

"O operaţiune de asemenea anvergură, în acest loc, nu a mai fost întreprinsă niciodată", a subliniat această sursă, evocând "rodul a doi ani de muncă" şi "confiscarea a 70 de kilograme de cocaină, precum şi de arme".

"Aceasta este o reţea condusă de trei fraţi cunoscuţi din Grande Borne, care deţin controlul asupra traficului (de stupefiante) de acolo. Ei sunt foarte bogaţi, au bunuri în Guineea, în Dubai...", a mai precizat sursa. Reţeaua "putea face până la 400.000 de euro beneficiu pe săptămână", a adăugat aceasta.

Printre cele 13 persoane arestate se numără un vameş ce lucra pe aeroportul Rossy Charles de Gaulle şi un salariat al companiei naţionale de căi ferate SNCF.

Primul "fusese abordat de mai mulţi ani, cu tehnici de informaţii foarte elaborate, în special prin intermediul reţelelor sociale" şi ar fi fost plătit cu 45.000 de euro pe valiză provenind în special din Mexic, "pentru a închide ochii", a detaliat sursa.

"Fiecare valiză conţinea între 40 şi 60 de kg de cocaină şi venea o dată sau de două ori pe săptămână", a mai spus sursa apropiată de dosar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri