Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doliu imens în Europa! Un fost preşedinte al Comisiei Europene a murit în somn. A contribuit la naşterea monedei euro şi la dezoltarea pieţei comune

the sun
delors

Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jacques Delors, care a fost şi ministru al economiei în Franţa, a murit miercuri dimineaţă la vârsta de 98 de ani, a anunţat fiica sa, Martine Aubry, relatează presa franceză.

Jacques Delors a murit miercuri dimineaţă, la domiciliul său din Paris, "în somn", potrivit fiicei sale, Martine Aubry, care este primarul oraşului Lille.

Jacques Delors a lucrat cu premierul Jacques Chaban-Delmas între 1969 şi 1972, înainte de a se alătura Partidului Socialist. A fost ministru de finanţe între 1981 şi 1984.

Un european convins, a fost europarlamentar şi apoi preşedinte al Comisiei Europene timp de 10 ani, între 1985 şi 1995 .

În decembrie 1994, când era favoritul stângii pentru alegerile prezidenţiale, şi-a anunţat retragerea din cursa pentru Élysée într-o emisiune televizată, iar stânga a pierdut alegerile din 1995 în favoarea lui Jacques Chirac, candidatul de dreapta.

În calitate de ministru de finanţe al Franţei şi de preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors a contribuit la naşterea monedei euro şi la dezoltarea pieţei comune. Odată cu moartea lui Jacques Delors, dispare ultimul părinte fondator al Europei.

În ultimii ani, apariţiile sale deveniseră extrem de rare. În martie 2020, la începutul pandemiei de Covid, Jacques Delors a ieşit totuşi din tăcere şi a apărat din nou neobosit Uniunea Europeană, temându-se că lipsa de solidaritate între statele membre o punea "în pericol de moarte", îngrijorat că "microbul s-a întors".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.