DOLIU în lumea filmului: Un regizor de talie mondială a încetat din viaţă

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 15-04-2018

Actualizat: 15-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.gazetadenavodari.ro

Regizorul şi scenaristul Vittorio Taviani, unul dintre maeştrii cinematografiei italiene, a murit la vârsta de 88 de ani, după o suferinţă îndelungată, şi va fi incinerat într-o ceremonie privată, a anunţat fiica sa, scrie bbc.com. Vittorio Taviani şi fratele său, Paolo, în vârstă de 87 de ani, au devenit cunoscuţi în Italia în anii 1960, şi şi-au lansat ultimul lor film în anul 2017 – „Una questione privata”. Unul dintre filmele lor, „Padre Padrone”, a câştigat trofeul Palme D'Or la Cannes în anul 1977, iar în 2012, docudrama „Caesar Must Die” a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin.

Citeşte şi: Monica Macovei a luat foc după un incident în Capitală: 'Dragnea și lacheii lui puși în funcții nu acceptă libertatea de exprimare'

Vittorio Taviani a început să studieze la Facultatea de Drept de la Universitatea din Pisa, dar a renunţat ulterior, după ce a devenit interesat de cinematografie. Fraţii Taviani au scris şi au regizat scurtmetraje şi au produs primul lor lungmetraj în anul 1962. Cei doi şi-au continuat parteneriatul. Ei obişnuiau să regizeze împreună, alternând scenele – în timp ce unul regiza, celălalt supraveghea.

Ziarul The Repubblica a scris că cei doi maeştri ai cinematografiei italiene, au narat istoria, realitatea şi contradicţiile din Italia, încă din anii 1960. Parteneriatul celor doi fraţi a fost atât de apropiat, încât actorul italian Marcello Mastroianni i-a numit „Paolovittorio”, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri