Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doliu în lumea științei: A murit omul care a făcut posibilă prima clonare reușită a unui animal /FOTO

www.gazetadenavodari.ro
doliu, lumânare

Omul de ştiinţă britanic Ian Wilmut, a cărui echipă a intrat în istorie cu prima clonare reuşită a unui animal, oaia Dolly, a murit la vârsta de 79 de ani, a anunţat luni fosta sa universitate, relatează AFP.

Dolly a fost primul mamifer care a fost clonat dintr-o celulă adultă, o descoperire în domeniul cercetării animale şi medicale, conform Agerpres.

Ian Wilmut a condus echipa de la Institutul Roslin, din cadrul Universităţii din Edinburgh, Scoţia, care a clonat-o pe Dolly în 1996.

Un progres care ''a transformat gândirea ştiinţifică la acea vreme'', a declarat Peter Mathieson, un oficial al universităţii, într-un comunicat care îi aduce un omagiu lui Ian Wilmut.

Suferind de boala Parkinson, Wilmut sprijinea din 2018 cercetările în legătură cu această boală neurodegenerativă.

Metoda de clonare folosită cu Dolly a fost replicată în 2005 cu câini clonaţi în Coreea, apoi în 2018 de oamenii de ştiinţă chinezi cu maimuţe.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.