Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doliu la Teatrul Bulandra - Odihneşte-te în pace, Ducu!

Agerpres
Alexandru Darie

Cu profund regret, Teatrul Bulandra anunţă dispariţia prematură a directorului său, regizorul Alexandru Darie. Suntem cu toţii alături de familia îndurerată. Odihneşte-te în pace, Ducu!, este mesajul colegilor din instituţia pe care a condus-o din 2002 potrivit news.ro

Alexandru Darie a murit miercuri, la Institutul Clinic Fundeni.

Ducu Darie, aşa cum îi spuneau prietenii, a fost un regizor premiat în ţară, invitat să monteze pe cele mai mari scene de teatru ale lumii, din Italia, Belgia, Marea Britanie, până în Japonia, prieten al marelui Georgio Strehler, profesor pentru generaţii de tineri regizori, mare iubitor de Shakespeare (unele dintre cele mai spectaculoase producţii ale sale sunt la "Bulandra") şi-a dedicat viaţa teatrului.

Alexandru Darie, născut  la 15 iunie 1959, într-o familie de artişti: Iurie Darie şi Consuela Roşu. A absolvit Academia de Teatru şi Film - Facultatea de Regie de Teatru, Film şi Televiziune, în 1983. Din 2006 şi până în prezent este director al Teatrului Bulandra din Bucureşti. Între 2006 şi 2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, potrivit ww.bulandra.ro.

În 1984 a debutat ca asistent de regie la Teatrul de Stat din Oradea.

Între 1987 şi 1990 a fost asistent regizor artistic la Teatrul de Comedie din Bucureşti, iar din 1990 până în 1992 - regizor artistic la acelaşi teatru. Din 1992 până în 2002 a fost regizor artistic la Teatrul Bulandra din Bucureşti.

A fost recompensat pentru merite artistice deosebite Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, distincţie acordată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, Ordinul Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Cavaler şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.