Preşedintele în exerciţiu al Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunţat trei zile de doliu pentru decesul legendarului fotbalist Pele, survenit joi, conform unui decret publicat în Jurnalul Oficial, informează AFP.
"Doliul oficial este decretat în toată ţara, o marcă de respect după decesul lui Edson Arantes do Nascimento, Pele", ca urmare a unui cancer la vârsta de 82 de ani, se poate citi în decret, informează Agerpres.
Ceremonia religioasă a fostului mare jucător, decedat joi la Sao Paulo, va avea loc luni la stadionul Santos FC, clubul la care "Regele" a jucat aproape toată cariera sa, urmând ca înhumarea să aibă loc marţi.
"Ceremonia religioasă a celui mai mare fotbalist din toate timpurile va avea loc pe stadionul Urbano Caldeira, din Vila Belmiro, unde el a încântat lumea", a anunţat într-un comunicat dat publicităţii clubul care l-a avut în rândurile sale pe legendarul brazilian în perioada 1956-1974.
Trupul neînsufleţit al triplului campion mondial va fi transportat de la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, în noaptea de duminică spre luni, la Santos, oraş portuar situat la 80 km de metropola braziliană.
"Sicriul va fi depus la centrul terenului" unde Pele a strălucit în adolescenţa sa, a precizat Santos FC.
Deschisă publicului, ceremonia funerară va începe luni la ora locală 10:00 şi va dura 24 de ore.
Marţi, un cortegiu funerar va însoţi sicriul pe străzile din Santos, trecând inclusiv prin faţa casei mamei lui Pele, care este încă în viaţă la vârsta de 100 de ani.
Înhumarea va avea loc la cimitirul Memorial Necolpole Ecumenica şi va fi permisă doar membrilor familiei.
Fostul mare fotbalist brazilian Pele a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani, a anunţat, joi, una dintre fiicele sale, Kely Nascimento.
Spitalul a precizat că decesul a survenit în urma ''cedării mai multor organe vitale''.
Singurul fotbalist cu trei titluri de campion mondial în palmares (1958, 1962, 1970), Pele era internat încă din 29 noiembrie pentru o reevaluare a tratamentului de chimioterapie contra unui cancer de colon diagnosticat în 2021 şi pentru tratarea unei infecţii respiratorii.
Pe 21 decembrie, echipa de medici a semnalat că tumoarea a avansat şi că Pele a avut nevoie de tratament intensiv din cauza disfuncţiilor la rinichi şi inimă.
Pele a înscris în cariera sa 1.281 de goluri în 1.363 de meciuri sub culorile clubului brazilian Santos FC (1956-1974), la Cosmos New York (1975-77) şi la naţionala Braziliei (77 de goluri în 92 de selecţii).
Pele, care este considerat o ''comoară naţională'' în Brazilia, va rămâne în memorie ca ''Regele'' (Rey), care a revoluţionat fotbalul, cu legendarul său număr 10 pe spate, în ciuda unei talii modeste (1,72 m).
Pele s-a născut pe 23 octombrie 1940, într-o familie săracă, fiind nevoit în copilărie să vândă arahide pe stradă pentru a-şi ajuta părinţii. Prenumele de Edson a fost ales în semn de omagiu faţă de Thomas Edison, inventatorul becului electric.
Edson Arantes do Nascimento a semnat primul său contract la vârsta de 15 ani, cu Santos, cu care a cucerit mai multe trofee, printre care şi două Cupe Intercontinentale (1962, contra Benficăi, şi în 1963, contra lui AC Milan).
A mai câştigat de două ori Copa Libertadores (1962, 1963), zece titluri de campion al statului Sao Paulo (1958, 1960, 1961, 1962, 1964, 1965, 1967, 1968, 1969, 1973), a fost de 11 ori golgheter al campionatului Paulista - 1957 (17 goluri), 1958 (58), 1959 (46), 1960 (32), 1961 (47), 1962 (37), 1963 (22), 1964 (34), 1965 (49), 1969 (26), 1973 (11), a câştigat cinci Cupe ale Braziliei (1961, 1962, 1963, 1964, 1965) şi un titlu de campion al Statelor Unite (1977).
A fost ales sportivul secolului XX de către Comitetul Internaţional Olimpic (1999), fotbalistul secolului XX de către FIFA (2000) şi a câştigat Balonul de Aur (înmânat în ianuarie 2014).
Pe 19 noiembrie 1969, când a marcat golul 1.000 din carieră, pe stadionul Maracana, jocul a fost întrerupt timp de 20 de minute, pentru a face un tur de stadion.
După ce şi-a încheiat activitatea, viaţa sa i-a adus roluri de cinema, cântece înregistrate şi chiar un post de ministru al Sporturilor (1995-1998).
Doliu național în Brazilia, după moartea lui Pele: se anunță nebunie pe stadionul lui Santos
Explorează subiectul
București
18°C
Articole Similare

4
Fost preşedinte al WADA a murit la 84 de ani. A fost şi preşedinte al Asociaţiei Olimpice Britanice
4

6
Șefii de la Rapid, nemulțumiți de Olimpiu Moruțan?. 'Are momente când dispare din joc'
6

11
Campion în 2014 la Monte Carlo, Stan Wawrinka este eliminat în turul întâi de Sebastián Báez
11

9.405
Cine este medicul român sosit din Franța pentru a-l trata pe Mircea Lucescu. Antrenorul ar putea să sufere o nouă intervenție
9.405

14
Petrolul Ploieşti - FK Csikszereda, scor 2-0
14

34
Două recorduri istorice pentru echipa „U” Cluj: cele mai multe victorii într-un sezon și cea mai lungă serie de succese în prima ligă
34

27
Doliu în sport. A încetat din viaţă fostul internaţional italian Francesco Zani
27

39
Sabalenka o depășește de Chris Evert la săptămâni consecutive pe locul 1 WTA
39

5.107
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Ce decizie au luat medicii. S-a implicat și un specialist din Franța
5.107

28
VIDEO David Popovici lansează o nouă campanie de donaţii pentru copii: Niciun copil nu ar trebui să simtă că e singur
28

95
Discurs total neașteptat al fiul lui Ion Țiriac la turneul ATP de la București. A vorbit despre războiul din Orientul Mijlociu: 'Să ne întoarcem fața spre Dumnezeu'
95

44
Mbappe 'a venit aici pentru astfel de meciuri', a spus Arbeloa înaintea partidei cu Bayern
44

42
Carlos Alcaraz pe primul loc în clasamentul ATP: Pe ce loc se află cel mai bine clasat român
42
















Comentează