Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Domeniul schiabil de la Sinaia este deschis, însă vizibilitatea este redusă din cauza ceţii

partie

Domeniul schiabil de altitudine de la Sinaia este deschis luni, însă vizibilitatea pe munte este scăzută din cauza ceţii, iar vântul bate moderat.

Directorul societăţii care administrează instalaţiile de transport pe cablu din staţiune, Maria Floricică, a declarat, pentru AGERPRES, că puţin peste 200 de turişti au urcat pe munte până la această oră, informează Agerpres.

Pârtiile din golul alpin au fost amenajate, dar stratul de zăpadă este afectat de ploaia de noaptea trecută. În plus, vizibilitatea este foarte scăzută din cauza ceţii, iar vântul bate moderat, a precizat sursa citată.

În ziua de Paşte, domeniul schiabil din staţiune a fost închis, începând cu ora 11,30, din cauza vântului puternic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.