Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dominic Fritz jubilează după o victorie în instanță: 'Pentru prima oară, banii pe care îi fac cei care parazitează domeniul public vor fi confiscaţi'

Express de Banat
Dominic Fritz

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat duminică pe pagina sa de Facebook că primăria a câştigat, în instanţă, în faţa unui club căruia i-a fost suspendată activitatea deoarece nu funcţional legal, astfel că acest club trebuie să achite suma de 250.000 de lei, bani obţinuţi pe perioada în care funcţiona ilegal. Fritz a precizat că alte 10 cazuri punctuale sunt în lucru.

”Săptămâna asta am înregistrat o victorie de etapă importantă pentru respectarea legii în Timişoara. Instanţa ne-a dat dreptate când am cerut confiscarea veniturilor obţinute de clubul Heaven în perioada când Poliţia Locală i-a suspendat activitatea pentru că funcţiona ilegal. Este vorba de peste 250.000 lei. Pentru prima oară, banii pe care îi fac cei care parazitează domeniul public si bazele sportive ale oraşului, ignorând legea şi sfidând Primăria şi Poliţia Locală, vor fi confiscaţi. Este o măsură de a restabili echilibrul între cei mulţi care respectă regulile şi funcţionează legal şi ceilalţi care cred că se poate oricum, pentru că aşa au fost învăţaţi până acum”, a scris Fritz pe Facebook.
Edilul din Timişoara a arătat că alte zece cazuri punctuale sunt în lucru în care domeniul public al oraşului este ocupat ilegal.
”Avem în lucru peste 10 cazuri punctuale, care ocupă fără niciun titlu zeci de hectare din patrimoniul oraşului, pe care au construit ilegal, au deschis cluburi, terase, baze de agrement, fac milioane fără să plătească un leu bugetului local. Măsuri vor urma în fiecare caz în parte. Este o luptă pe care clasa politică locală a evitat-o până acum, dar pe care mi-o asum. Pas cu pas, facem Timişoara bine”, mai scrie Fritz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.