Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump a stârnit furia republicanilor după întâlnirea cu Putin: 'Niciun alt preşedinte nu s-a înjosit aşa în faţa unui tiran'

trump putin trump

Preşedintele american, Donald Trump, este criticat intens în ţară după ce a declarat în timpul conferinţei de presă cu Vladimir Putin că Rusia nu avea niciun motiv să se implice în alegerile prezidenţiale din 2016, contrazicând astfel serviciile secrete americane, scrie BBC, conform news.ro.

Paul Ryan, preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi cel mai important republican a declarat că Trump trebuie să vadă că Rusia „nu este aliatul nostru”.

„Nu există un echivalent moral între SUA şi Rusia, care rămâne ostilă faţă de idealurile şi valorile noastre”, a declarat Ryan. El a adăugat că „nu încape îndoială” că Moscova s-a implicat în alegerile din 2016.

Existența unor dosare compromițătoare despre Trump, catalogată drept ’o mare absurditate’ de președintele rus

Senatorul republican, John McCain, a afirmat că declaraţiile lui Trump au fost „ruşinoase”.

„Niciun alt preşedinte nu s-a înjosit aşa în faţa unui tiran”, a declarat McCain.

Un alt membru important al Partidului Republican, senatoarea Lindsey Graham, a declarat că întâlnirea cu Putin a fost „o oportunitate ratată de a trage la răspundere Rusia pentru implicarea din 2016”.

De asemenea, liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, a afirmat  pe Twitter: Acţiunile lui Trump „ne-au întărit adversarii şi ne-au slăbit apărarea noastră şi a aliaţilor noştri”.

Dan Coats, directorul Serviciilor Secrete Naţionale, a declarat că cei din comunitatea serviciilor secrete au fost foarte clari privind „încercările în desfăşurare şi invazive” ale Rusiei de a submina democraţia americană.

Fostul director al CIA, John Brennan, a declarat că afirmaţiile lui Trump reprezintă „o trădare”.

CE A DECLARAT TRUMP

În timpul unei conferinţe de presă de după summit-ul cu Vladimir Putin, care a avut loc la Helsinki, în Finlanda, Trump a fost întrebat dacă crede serviciile secrete sau pe preşedintele rus când vine vorba de acuzaţiile privind implicarea în alegeri.

„Preşedintele Putin spune că nu a fost Rusia. Nu văd niciun motiv pentru care ar face Rusia acest lucru”, a declarat Trump.

De asemenea, el a dat vina pentru relaţiile reci cu Rusia pe administraţiile americane anterioare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.