Donald Trump a tras linie: Groenlanda va fi a lui, fără costuri, fără acțiuni militare: 'Vom avea tot ce dorim'

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 22-01-2026 19:51

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi, la Forumul Economic de la Davos, că Statele Unite vor obţine în cele din urmă "acces total" în Groenlanda, însă detaliile mai trebuie negociate, transmite dpa.

"Chiar se negociază acum, detaliile acestuia, însă în esenţă este acces total. Nu există restricţii şi nu există limită de timp", a răspuns el la o întrebare despre intenţia de a plăti pentru insula arctică, una din componentele Regatului Danemarcii, alături de Danemarca propriu-zisă şi de Insulele Feroe.

Donald Trump, mai sigur ca niciodată

"Vom avea tot ce dorim. Obţinem tot ce dorim cu costuri zero", a adăugat Trump.

Preşedintele anunţase miercuri la Davos o schimbare surprinzătoare a planurilor sale de achiziţionare a Groenlandei: a precizat că SUA nu vor recurge la forţă.

În acelaşi timp, el a insistat că Groenlanda trebuie să fie sub control american. Într-o discuţie cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, el a convenit, potrivit propriilor sale declaraţii ulterioare, că Arctica trebuie protejată în comun de alianţă.

Joi, într-un interviu pentru canalul de ştiri Fox Business, Trump a afirmat că scutul american antirachetă Golden Dome va fi construit parţial în Groenlanda. "O parte din el, da, şi este o parte foarte importantă", deoarece "totul ajunge deasupra Groenlandei", a explicat el.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri