Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump ameninţă că trimite poliţia federală să oprească CARNAGIUL din Chicago

Noul preşedinte american Donald Trump s-a angajat să recurgă la autorităţile federale pentru a pune capăt "carnagiului" produs de armele de foc în Chicago, dacă administraţia metropolei nu reuşeşte pe cont propriu să reducă rata criminalităţii, transmite Reuters, conform agerpres.

"Dacă Chicago nu ia măsuri pentru a stopa acest oribil carnagiu, 228 de oameni împuşcaţi în 2017 şi 42 de morţi, cu 24% mai mult ca în 2016, îi voi trimite pe federali (Feds)!", a transmis Trump marţi pe Twitter, fără a preciza la cine anume se referă sau ce fel de intervenţie guvernamentală are în vedere.

SCANDAL preelectoral. Francois Fillon şi-a angajat FICTIV soţia. Salariul fabulos pe care l-a primit

Reacţia sa vine după ce luni cotidianul Chicago Tribune a publicat o statistică potrivit căreia cel puţin 228 de persoane au fost împuşcate în Chicago de la începutul acestui an, cu 5,5% mai mult ca în aceeaşi perioadă a lui ianuarie 2016, şi conform căreia au avut loc cel puţin 42 de omucideri, cu 23,5% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Chicago, Frank Giancamilli, a contestat cifrele prezentate de cotidian, afirmând că între 1 şi 23 ianuarie în oraş au avut loc 182 incidente armate, "exact ca anul trecut", iar numărul omuciderilor este de 38, faţă de 33 în aceeaşi perioadă din 2016.

Totuşi, potrivit Chicago Tribune, din cifrele înregistrate până în prezent se poate prevedea o depăşire a nivelului record din 2016, de 50 de omucideri, cel mai ridicat din ultimii 16 ani. În întreg anul trecut în metropola americană s-au înregistrat 762 de omucideri, cel mai mare număr din ultimii 20 de ani.

Pe parcursul campaniei electorale, Trump a dat în repetate rânduri ca exemplu oraşul Chicago pentru intensificarea criminalităţii. Noul preşedinte s-a referit şi în discursul inaugural de săptămâna trecută la problema drogurilor şi criminalităţii care "au furat prea multe vieţi", afirmând că "acest carnagiu american se opreşte aici şi acum".

Cu o populaţie de 2,7 milioane de locuitori, Chicago a fost anul trecut scena celor mai multe incidente armate şi crime din toate oraşele SUA, arată cifrele FBI şi ale poliţiei locale, iar numărul cazurilor rezolvate şi închise este unul din cele mai scăzute din ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.