Donald Trump anunță că va demola o parte a Casei Albe. Care este planul din spatele deciziei

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 21-10-2025 04:50

Actualizat: 21-10-2025 07:22

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

O parte a Casei Albe a fost demolată luni pentru a construi viitoarea sală de bal a preşedintelui Donald Trump, marcând începutul unuia dintre cele mai mari şantiere la celebra clădire din ultimul secol, au constatat jurnalişti ai agenţiei France Presse, scrie AGERPRES.

"Sunt încântat să anunţ că au început lucrările la Casa Albă pentru a construi noua, grandioasa şi magnifica sală de bal", a declarat preşedintele american pe platforma sa Truth Social.

Sala de bal, ale cărei costuri sunt estimate la 250 de milioane de dolari, urmează să aibă o suprafaţă de peste 8.000 de metri pătraţi şi să găzduiască până la 1.000 de persoane. Va fi folosită pentru dineuri grandioase în onoarea şefilor de stat străini şi alte evenimente de amploare, a precizat preşedintele.

Impunătoarea clădire albă cu ferestre impunătoare, conform machetelor, va fi construită pe locul actualei aripi de est (East Wing), unde se află în mod tradiţional birourile Primei Doamne.

"Va fi mai frumoasă ca niciodată"

Aripa Casei Albe este pe cale de "a fi complet modernizată" şi "va fi mai frumoasă ca niciodată când va fi finalizată", s-a entuziasmat Donald Trump luni.

Potrivit acestuia, noua sală de bal va fi finanţată în întregime din fonduri private, în special de la "patrioţi generoşi şi companii superbe".

Săptămâna trecută, republicanul a găzduit un mare dineu pentru a mulţumi miliardarilor şi marilor companii pentru donaţiile lor. Printre invitaţi s-au numărat reprezentanţi de la mari corporaţii, precum Amazon, Apple, Meta, Google, Microsoft şi Palantir, precum şi gigantul din domeniul apărării Lockheed Martin.

De la revenirea sa la putere, luxoasa sa reşedinţă de la Mar-a-Lago din Florida îi serveşte drept model pentru aranja Casa Albă după imaginea acesteia.

Biroul Oval, de exemplu, a fost încărcat cu ornamente aurite, iar două steaguri americane imense au fost plantate pe peluze.

Casa Albă este reşedinţa şi locul de muncă al preşedinţilor americani încă din 1800. Primul care a locuit acolo a fost John Adams, al doilea preşedinte al Statelor Unite.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri