Fostul vicepreşedinte american Mike Pence, cândva principalul aliat al lui Donald Trump, a respins vineri ideea fostului preşedinte republican potrivit căreia ar fi putut anula alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020 şi a subliniat că "preşedinţia aparţine poporului american şi doar poporului american", transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.
Într-o intervenţie la o conferinţă a "conservatorilor constituţionali", după cum i-a definit el pe Twitter, care s-a desfăşurat în Orlando (Florida), Pence a răspuns astfel unui recent comunicat dat publicităţii de fostul preşedinte american Donald Trump.
"Săptămâna aceasta, fostul nostru preşedinte a declarat că eu aveam dreptul 'să anulez alegerile'. Preşedintele Trump se înşeală. Nu aveam dreptul să anulez alegerile. Sincer, nu există o idee mai puţin americană decât noţiunea că o singură persoană poate alege preşedintele american", a subliniat el.
Comentariile lui Pence survin după ce Trump a repetat la începutul acestei săptămâni, într-un comunicat, că Pence avea puterea să ceară Congresului ca voturile de la scrutinul din noiembrie 2020 să fie renumărate.
"Potrivit Constituţiei, nu aveam dreptul să schimb rezultatul alegerilor noastre şi Kamala Harrris (actuala vicepreşedintă democrată a SUA - n.r.) nu va avea dreptul să anuleze alegerile atunci când noi (republicanii - n.r.) le vom câştiga în 2024", a continuat Pence, vicepreşedinte în timpul administraţiei Trump, în perioada 2017-2021.
El a explicat că, potrivit legii, "alegerile se desfăşoară la nivelul fiecărui stat, nu în Congres. Singurul rol pe care îl are Congresul referitor la Colegiul Electoral este să deschidă şi să numere voturile şi certificatele prezentate de către state. Nici mai mult, nici mai puţin", a subliniat fostul vicepreşedinte.
După ce a pierdut alegerile din noiembrie 2020 în favoarea democratului Joe Biden, republicanul Trump - în încercarea de a rămâne la putere - a făcut presiuni asupra lui Pence să blocheze certificarea de către Congres a rezultatelor scrutinului, în timpul procedurilor legislativului din 6 ianuarie 2021. Pence, care i-a fost loial lui Trump în cei patru ani turbulenţi de mandat, a decis să nu blocheze certificarea, aminteşte Reuters.
În timpul procedurii de certificare a scrutinului, prezidată de Pence, o mulţime de susţinători ai lui Trump a luat cu asalt Capitoliul din Washington într-o încercare eşuată de a opri certificarea. Pence şi parlamentarii aflaţi în interiorul Capitoliului au fugit din calea mulţimii.
De atunci, Trump l-a atacat constant pe Pence, iar recent a dat publicităţii un nou comunicat în care a susţinut că, dacă ar fi vrut, fostul vicepreşedinte ar fi putut să anuleze alegerile.
Replica lui Pence este cea mai fermă şi cea mai critică la adresa lui Trump de până acum, comentează agenţia de presă britanică.
Donald Trump atacat de fostul său vicepreședinte: Nu există o idee mai puţin americană decât noţiunea că o singură persoană poate alege preşedintele american
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

184
Blocada din Strâmtoarea Ormuz lovește puternic cea mai populată țară din lume: Erau dependenți de petrolul din Iran
184

1.011
Situație fără precedent: JD Vance îi cere Papei, care este infailibil, să fie atent când vorbește despre teologie și despre Iisus
1.011

2.275
Șoc în SUA: Condamnările rezultate în cea mare anchetă criminală din istorie, asaltul asupra Capitoliului, ar putea fi anulate
2.275

3.288
Lovitură majoră pentru SUA: Bazele militare americane din Golf, 'inutile' după atacurile Iranului
3.288

1.504
Cum profită China de războiul din Iran - Exporturile au explodat
1.504

1.648
Jaful Tezaurului Dacic. Unul dintre suspecți reclamă condițiile din închisoare: "Am fost tratat ca un animal" / Care este trecutul suspecților
1.648

2.507
”Învins”, ”spulberat”, ”distrus” de Trump, Iranul cere despăgubiri de război - Suma imensă pe care ar trebui să o plătească statele din Golf
2.507

3.135
Tulburătorul fenomen Hikikomori se extinde și în Europa: de ce tot mai multe persoane se închid în cameră cu lunile
3.135

3.258
Descoperire de proporții: dovezi genetice care indică cine era cu adevărat Cristofor Columb. Revelația care a luat pe toată lumea prin surprindere
3.258

115
Acord controversat: RD Congo urmează să primească, în această săptămână, peste 30 de persoane deportate din Statele Unite
115

3.205
Alertă de securitate: Moscova pregătește o lege care va permite armatei ruse să intre în orice țară, 'legal'
3.205

7.064
Avertisment pentru turiști: Grecia impune noi restricții femeilor din această vară. Cine nu respectă regulile se poate trezi cu amenzi de până la 3.000 de euro
7.064

1.525
Senatul SUA votează o nouă rezoluție în incercarea de a-i tăia lui Trump 'puterile de război'
1.525
















Comentează