Preşedintele american Donald Trump a denunţat din nou joi într-un mod vehement ancheta privind ingerinţa rusă în alegerile prezidenţiale americane din 2016, condusă de procurorul special Robert Mueller, la o săptămână după ce l-a demis pe ministrul justiţiei, care s-a recuzat în acest dosar, informează AFP preluată de Agerpres.
'O VÂNĂTOARE DE VRĂJITOARE ABSOLUTĂ CA NICIO ALTA ÎN ISTORIA AMERICANĂ', a denunţat dis-de-dimineaţă Donald Trump pe Twitter, calificând ancheta drept o 'ruşine' pentru naţiunea americană.
Tonul, textul cu majuscule, atacurile la adresa lui Robert Mueller şi a echipei sale mandatate cu ancheta privind suspiciunile de complicitate între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova în timpul alegerilor prezidenţiale din 2016 nu sunt ceva nou pentru preşedintele american, notează AFP.
Acest nou atac capătă totuşi o semnificaţie deosebită, întrucât intervine la câteva zile după alegerile la jumătate de mandat în urma cărora democraţii au preluat controlul Camerei Reprezentanţilor, care a fost condusă până acum de republicani, şi numirea - extrem de controversată - la Justiţie a unui ministru interimar în locul lui Jeff Sessions, concediat.
Persoana desemnată ca interimar la Justiţie, Matthew Whitaker, a criticat în 2017 amploarea anchetei Mueller, costul său şi a preluat teza preşedintelui american privind o 'vânătoare de vrăjitoare'. Deoarece investigaţiile sunt supravegheate de Ministerul Justiţiei, numirea lui Whitaker a provocat îngrijorarea democraţilor.
Denunţând un 'veritabil haos', locatarul de la Casa Albă nu şi-a ascuns iritarea în această nouă tiradă împotriva echipei lui Robert Mueller.
'Nu au descoperit niciun fel de complicitate şi au devenit complet nebuni', şi-a manifestat nemulţumirea Donald Trump.
'Sunt o ruşine pentru naţiunea noastră şi nu le pasă de toate vieţile pe care le-au distrus', a adăugat preşedintele american în aceeaşi postare.
Într-un an şi jumătate de anchetă, investigaţiile lui Robert Mueller au condus la inculparea a circa 30 de persoane şi entităţi americane şi ruse.
După ce Jeff Sessions s-a recuzat din ancheta privind ingerinţa Rusiei, numărul doi în Ministerul Justiţiei, Rod Rosenstein, a supervizat aceste investigaţii tentaculare.
Donald Trump critică atacă din nou ancheta privind ingerinţa rusă în alegerile prezidenţiale - Este o vânătore de vrăjitoare
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

303
În doar doi ani, Iranul a reconstruit Hezbollah. Comandamentul militar a fost schimbat din temelie pentru a face față războiului
303

668
Lovitură pentru utilizatorii de trotinete: reguli noi și amenzi uriașe din mai 2026. Înmatricularea devine obligatorie
668

1.779
Iranul pune condiții clare pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu
1.779

1.895
Se formează o mare coaliție internațională, din care face parte și România: SUA anunță că au lovit puternic în Strâmtoarea Ormuz, dar au nevoie de ajutor
1.895

48
VIDEO Cum funcționează robotul bizar care te transformă în „centaur” - Invenția a făcut furori pe internet: „E ca și cum ai conduce o mașină stând pe capotă”
48

2.261
Noul lider al Iranului devine ”fantoma Orientului”: Nici măcar puternicele servicii de informații nu reușesc sub nicio formă să-l găsească
2.261

2.820
A fost descoperit unul dintre cele mai terifiante locuri de pe Pământ: Zona în care până și animalele se tem să meargă
2.820

3.331
Israelul dă o lovitură strategică. A lansat un val masiv de bombardamente cu o țintă clară: instalaţiilor de producere a rachetelor balistice din Teheran
3.331

2.771
Cele 5 țări din lume care pot lovi Statele Unite cu arme nucleare
2.771

30
Refuzul prevenției la nou-născuți ia amploare: Medicii avertizează asupra unui risc real, alimentat de neîncredere și dezinformare
30

2.227
Cine conduce cu adevărat Iranul și cât de reală este amenințarea pentru România: explicațiile jurnalistei Carmen Gavrilă
2.227

152
Ucraina semnalează o escaladare a confruntărilor și susține că Rusia a suferit pierderi masive
152

2.680
Ofertă cu miză uriașă pentru Hamas: Consiliul pentru Pace al lui Trump vrea dezarmare 'fără excepţii' în schimbul reconstrucției Gazei
2.680
















Comentează